SUA: Pentagonul chestionat în legătură cu soldații uciși în Niger

 •  Externe
1244 afişări

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a discutat vineri cu senatorul John McCain, în timp ce tensiunea crește între congresmeni și administrația Trump, după moartea a patru soldați în Niger, relatează AFP.

b58ec80f-5473-4024-ad73-52991790747d

Congresul dorește să se facă lumină asupra ambuscadei care, la începutul lunii în Niger, a costat viața a patru soldați din cadrul forțelor speciale americane.

John McCain, președintele Comisia senatorială pentru forțele armate, a cerut în repetate rânduri explicații suplimentare Pentagonului, în special de ce corpul unuia dintre soldații uciși nu a fost evacuat imediat.

"Am impresia că nu cunoaștem suficiente elemente, dar situația este pe punctul de a se elucida", a declarat el în fața presei, după întrevederea avută cu ușile închise cu Jim Mattis.

"Putem să îmbunătățim comunicarea dintre noi și exact tocmai asta facem", a încuviințat șeful Pentagonului.

Operațiunea desfășurată la 4 octombrie împreună cu soldați din Niger în vestul acestei țări, la granița cu Mali, rămâne un mister.

Oficial, patrula mixtă urma să facă o vizită liderilor unor triburi locale. Ea a căzut însă într-o ambuscadă care a făcut în total opt morți, patru americani și patru din Niger. Elicoptere medicale franceze au evacuat răniții.

Jim Mattis a explicat că soldații americani se aflau acolo pentru "a ajuta populația din regiune să se apere singură" împotriva "teroriștilor care seamănă instabilitate, crime și haos" din această regiune.

"Președintele, Departamentul Apărării și, sincer, întreg poporul american și guvernul doresc să știe ce s-a întâmplat", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Jim Mattis, fost general al US Marine Corps, a anunțat joi că a fost deschisă o anchetă în legătură cu această afacere. Corpul sergentului La David T. Johnson a fost "găsit după" ambuscadă de forțe ne-americane, a afirmat el.

"Armata americană nu își abandonează soldații și v-aș ruga să nu puneți la îndoială acțiunea trupelor prinse sub focul inamic", a mai declarat el.

La rândul său, președintele american, Donald Trump, este ținta criticilor pentru că nu a reacționat prompt la moartea celor patru soldați. Ulterior, el a prezentat condoleanțe stângace familiei sergentului La David T. Johnson, înainte de a afirma, împotriva oricărei evidențe, că niciunul dintre predecesorii săi nu i-a contactat pe membrii familiilor soldaților decedați în lupte.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe