SUA și Coreea de Sud au început manevre navale comune în Marea Japoniei și Marea Galbenă

 •  Externe
6808 afişări

SUA și Coreea de Sud au început luni manevre navale comune în Marea Japoniei și în Marea Galbenă, în contextul creșterii tensiunilor între Washington și Phenian, transmite dpa.

700fc3a3-24ce-46cf-b212-c903b500ae5f

Aproximativ 40 de nave militare, printre care portavionul USS Ronald Reagan și două distrugătoare americane, iau parte la exercițiile care vor dura cinci zile, potrivit Ministerului Apărării sud-coreean. Cele două țări desfășoară periodic exerciții aeriene, navale și terestre comune, în timp ce Coreea de Nord acuză Washingtonul că folosește aceste aplicații militare pentru a pregăti un atac asupra sa.

Tensiunile în regiunea Peninsulei Coreene au sporit în ultimele luni, președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-Un fiind protagoniștii unui adevărat război al declarațiilor, marcat de amenințări reciproce extrem de dure.

Totuși, duminică secretarul de stat american Rex Tillerson a susținut că liderul de la Casa Albă este favorabil unei soluționări diplomatice a disputei legate de programul nuclear nord-coreean. ''Acele eforturi diplomatice vor continua până la căderea primei bombe'', a declarat Tillerson pentru postul de televiziune CNN.

Phenianul a realizat în ultimele 12 luni numeroase teste cu rachete balistice și două teste nucleare, încălcând rezoluțiile ONU. În urma celui mai recent test nuclear, desfășurat în luna septembrie, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a extins sancțiunile impuse Coreei de Nord de către comunitatea internațională.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe