Germania: Frauke Petry anunță înființarea unei noi formațiuni, 'Partidul Albastru'

 •  Externe
277 afişări

Frauke Petry, fost co-lider al Alternativei pentru Germania (AfD), demisionată din formațiune imediat după intrarea acesteia în parlament în urma alegerilor federale din septembrie, a anunțat joi crearea unui nou partid, 'Partidul Albastru', promițând o agendă 'conservatoare rezonabilă' care să se adreseze unei baze electorale largi, informează AFP și Reuters.

7f59e84c-9d0d-4060-ac17-0b873dbe9156

'Vom vedea cărei politici își vor da alegătorii voturile lor în 2019 în Saxonia și, mai târziu, în 2021 în alegerile legislative', a declarat Frauke Petry într-un interviu pentru grupul de presă regional Redaktionsnetzwerk.

Noul partid va încerca să reproducă la nivel național succesul Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, a indicat ea, precizând că va începe în noiembrie o serie de reuniuni publice, mai întâi în landul Saxonia, fieful său electoral, și apoi în toată Germania.

'Fiecare al treilea german ar dori o oferă politică rezonabilă, conservatoare', a declarat dna Petry, menționând că mulți votanți s-au îndreptat la 24 septembrie spre partidele liberal (FDP), AfD sau CDU, în lipsa unei variante mai bune.

Petry a mai afirmat că a inițiat planurile pentru noul partid încă din august, după ce membrii AfD au refuzat să-i accepte propunerile mai moderate la congresul desfășurat la Koln.

Potrivit presei, autoritatea electorală germană a înregistrat noul partid ca fiind fondat la 17 septembrie, cu o săptămână înaintea scrutinului parlamentar.

Frauke Petry a fost aleasă în Bundestag din partea AfD în urma alegerilor federale de la 24 septembrie, dar a renunțat chiar în ziua următoare la mandat și la calitatea de membru al formațiunii, denunțând radicalizarea discursului acestuia.

Petry, o chimistă în vârstă de 42 de ani, a fost multă vreme figura cea mai vizibilă a AfD. Plecarea sa surprinzătoare din acest partid ilustrează rivalitățile interne permanente din interiorul AfD, mișcare creată în 2013 și divizată între un curent național-liberal, aflat în pierdere de viteză, reprezentat de Frauke Petry, și un altul, identitar și extremist, care pare să fi preluat controlul cu ocazia alegerilor legislative, încheiate cu un scor de 12,4% pentru formațiunea sa și cu accederea acesteia pentru prima dată în Bundestag.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe