Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 24 sep /Agerpres/- Liderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Martin Schulz, a recunoscut duminică înfrângerea formaţiunii sale la alegerile legislative, dar şi mai grav în opinia sa este avansul extremei-drepte Alternativa pentru Germania (AfD), situaţie pe care o consideră o ilustrare a divizării ţării în urma crizei create de valul de refugiaţi, relatează DPA şi Reuters.

A fost 'o zi 'amară' pentru social-democraţi, a spus Schulz în prima sa declaraţie după ce sondajele efectuate la ieşirea de la urne au arătat cel mai slab scor al SPD în perioada postbelică, de 20-21%.

'Dar şi mai deprimant pentru noi toţi este consolidarea AfD, pentru prima dată un partid de extremă-dreapta intră în parlament într-o poziţie atât de puternică. Acesta este un punct de cotitură', a adăugat Schulz, înconjurat de figurile triste ale celor din conducerea SPD.

'Faptul că am primit mai mult de un milion de refugiaţi încă divizează ţara noastră. Ceea ce pentru unii a fost un gest caritabil şi umanitar, pentru alţii este o ameninţare, ceva neobişnuit şi care provoacă teamă. Nu am reuşit să-i convingem pe toţi votanţii noştri că Germania este suficient de puternică pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă', a explicat mai departe Martin Schulz, care atât din această poziţie cât şi din cea de preşedinte al Parlamentului European a fost un susţinător constant al politicii de deschidere faţă de migranţi promovată de cancelarul Merkel.

Liderul SPD a confirmat că partidul său va intra în opoziţie, dar a promis că va continua înnoirea formaţiunii, iar membrii ei care vor obţine mandate în Bundestag se vor lupta acolo pentru 'valorile şi principiile toleranţei şi respectului'.

Angela Merkel şi-a asigurat practic al patrulea mandat de cancelar, deşi conservatorii ei (Uniunea Creştin-Democrată - Uniunea Creştin-Socială CDU-CSU) au coborât circa opt procente faţă de precedentul scrutin, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne obţinând între 32,5% şi 33,5%. Cum o coaliţie cu AfD (circa 13% în sondaje) nu este avută în vedere, ea ar urma să negocieze o majoritate cu liberalii din FDP, care au circa 10% în sondaje, precum şi cu Verzii sau Partidul de Stânga, ambele cotate cu circa 9%AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.