Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 20 sep /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al lui Paul Manafort, fostul şef de campanie al actualului preşedinte american Donald Trump, i-a cerut marţi inspectorului general al Departamentului de Justiţie al SUA să investigheze scurgerile de informaţii, după ce CNN a dezvăluit că Manafort a fost supravegheat în baza unor ordine secrete ale justiţiei, informează Reuters.

Jason Maloni, purtătorul de cuvânt al lui Manafort, a anunţat că i-a cerut Departamentului de Justiţie să 'dea publicitate orice discuţie interceptate care îl implică pe el şi pe orice non-american, astfel ca părţile interesate să poată ajunge la aceeaşi concluzie ca Departamentul de Justiţie: nu există nicio dovadă acolo'.

Supravegherea lui Manafort, personaj-cheie în ancheta Departamentului de Justiţie american privind amestecul Rusiei în campania electorală din SUA, a durat până la începutul lui 2017, 'incluzând perioada în care se ştia că Paul Manafort discută cu preşedintele Donald Trump', a relatat CNN.

Manafort a fost supravegheat în cadrul unei anchete a FBI ce a demarat în 2014 cu privire la activitatea unor firme de consultanţă din Washington pentru fostul partid aflat la putere în Ucraina. Supravegherea a fost întreruptă în 2016 şi apoi reluată.

Interceptările serviciilor de securitate au inclus 'comunicaţii care au creat îngrijorare în rândul investigatorilor, conform cărora Manafort i-ar fi încurajat pe ruşi să ajute la campanie', a raportat CNN.

Paul Manafort a participat în iunie 2016, alături de fiul şi ginerele lui Trump, Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, la o întrevedere cu un avocat rus, în scopul presupus de a aduna informaţii compromiţătoare despre contracandidata democrată Hillary Clinton, a mai dezvăluit CNN.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.