Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 19 sep /Agerpres/ - Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, doreşte organizarea pe 4 iulie, Ziua Independenţei, a unei parade militare la Washington similare celei văzute de el anul acesta la Paris cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, transmite EFE.

"Ne gândim într-adevăr să avem, pe 4 iulie, o mare paradă, pentru a arăta puterea noastră militară", a spus luni Donald Trump, în faţa jurnaliştilor, la începutul întâlnirii sale cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la un hotel din New York, oraş unde amândoi participă la dezbaterile Adunării Generale a ONU.

Liderul american a reiterat faptul că parada la care a asistat pe 14 iulie, de Ziua Bastiliei, sărbătoarea naţională a Franţei, a fost "una dintre cele mai bune" pe care le-a văzut vreodată.

"A fost ceva extraordinar" şi "poate că putem face ceva similar pe 4 iulie, pe bulevardul Pennsylvania din Washington", a arătat Trump.

"Va trebui să încercăm", a adăugat el, reluând apoi aprecierile pentru parada vizionată la Paris.

SUA celebrează în fiecare an, pe 4 iulie, Ziua Independenţei, organizând evenimente şi parade, dar nu de tip militar.

Una dintre destinaţiile cele mai populare pentru sărbătorirea independenţei este capitala ţării, Washington, unde se desfăşoară o paradă pe bulevardul Pennsylvania şi un spectacol de artificii la care asistă zeci de mii de oameni. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.