Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seul, 17 sep /Agerpres/ - Preşedintele american Donald Trump şi omologul său sud-coreean Moon Jae-In s-au angajat să exercite o "presiune mai puternică" împotriva Phenianului, a anunţat duminică Seulul, la două zile după lansarea unei noi rachete balistice nord-coreene, relatează AFP.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni în unanimitate o nouă rezoluţie de sancţiuni într-o încercare de a convinge Coreea de Nord să renunţe la programele sale balistic şi nuclear.

Această rezoluţie a fost un răspuns la efectuarea de către Phenian al celui de-al şaselea test nuclear şi a două teste cu rachetă în iulie - în pofida sancţiunilor existente.

Într-o convorbire telefonică, preşedinţii Moon şi Trump au "condamnat profund" noul tir cu rachetă efectuat vineri de către Coreea de Nord.

"Cei doi lideri au convenit să exercite o presiune mai puternică şi mai concretă pentru ca regimul nord-coreean să realizeze că ca mai multe provocări nu vor face decât să aprofundeze izolarea sa diplomatică şi presiunile economice care duc la prăbuşire ", a declarat preşedinţia sud-coreeană.

Coreea de Nord declară că este constrânsă să-şi dezvolte armele nucleare susceptibile să ameninţe teritoriul american din cauza pericolului pe care SUA îl fac să planeze asupra propriei existenţe.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a afirmat că tirul de vineri a permis creşterea "puterii de luptă a armei nucleare", a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA.

El a indicat că această lansare face parte dintr-un plan pentru a atinge "echilibrul forţei reale" cu SUA.

Miniştrii de externe ai ţărilor din Consiliul de Securitate al ONU se vor întâlni joi pentru a discuta proliferarea armelor de distrugere în masă şi ameninţarea reprezentată de Coreea de Nord. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.