Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 17 sep /Agerpres/ - Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, nu va fi arestat pentru trecerea ilegală a frontierei ucrainene, duminica trecută, a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, citat de EFE.

"Ca procuror general afirm că Saakaşvili nu va fi arestat pentru acest incident. Cu atât mai puţin poate fi deportat din această ţară, atâta timp cât are un permis de şedere valabil", a declarat Luţenko.

Fost preşedinte al Georgiei din 2008 până în 2013 şi guvernator al provinciei ucrainene Odesa din mai 2015 până în noiembrie 2016, Saakaşvili este în prezent apatrid. Ţara sa de origine i-a retras prima cetăţenia, iar în iulie anul acesta Ucraina a luat o măsură similară, în urma acuzaţiilor sale la adresa preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, despre care a spus că îşi jefuieşte poporul.

Pe 10 septembrie, Saakaşvili a reuşit să intre în Ucraina ca pieton, după ce autorităţile de la Kiev i-au interzis accesul din Polonia cu autobuzul şi cu trenul. Susţinătorii săi au forţat un cordon de militari şi l-au tras pe teritoriul ucrainean. Ulterior, fostul şef de stat s-a cazat la un hotel din Lvov, unde i s-a comunicat că a fost pus oficial sub acuzare pentru trecerea ilegală a frontierei. În Georgia, împotriva sa sunt în curs proceduri judiciare în patru dosare de corupţie, iar autorităţile de la Tbilisi doresc să îl aducă în faţa instanţei. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.