Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 15 sep /Agerpres/ - Marea Britanie a ridicat vineri seara de la "grav" la "critic", cel mai înalt grad, nivelul de alertă teroristă din ţară, ceea ce înseamnă că un atac este considerat ca fiind iminent, după explozia, dimineaţă, a unei bombe la o staţie de metrou din Londra, un incident calificat imediat de poliţia britanică drept 'terorist' şi soldat cu 29 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Reuters şi AFP, premierul britanic, Theresa May, a spus într-un mesaj televizat că publicul va vedea mai mulţi poliţişti înarmaţi în reţeaua de transport public şi pe străzi.

Totodată, în această perioadă, personal militar va înlocui ofiţerii de poliţie în posturile de pază ale "anumitor locuri protejate care nu sunt accesibile publicului", a adăugat aceasta.

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul comis vineri dimineaţa la Londra, transmite EFE.

Într-un scurt comunicat difuzat pe Telegram şi a cărui autenticitate nu a putut fi verificată, agenţia de propagandă Amaq a grupării radicale a declarat că "o sursă a spus" agenţiei că "un dispozitiv" a explodat la metroul din Londra şi că acţiunea a fost realizată de "un detaşament al Statului Islamic".

Spre deosebire de alte comunicate, Amaq nu a indicat în acest caz că sunt "soldaţi" ai autoproclamatului califat şi nici nu a menţionat numărul victimelor atacului, remarcă agenţia spaniolă.

Precedenta ridicare la nivelul maxim de alertă teroristă în Marea Britanie a fost anunţată în luna mai, după atentatul de la Manchester, fiind redusă la un grad inferior câteva zile mai târziu. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.