Brexit: Theresa May va rosti un discurs despre relația viitoare Marea Britanie-UE, pe 22 septembrie, la Florența

 •  Externe
419 afişări

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, va rosti un discurs despre relația viitoare a Marii Britanii cu Uniunea Europeană, pe 22 septembrie, în orașul italian Florența, a precizat miercuri purtătorul său de cuvânt, transmite Reuters.

c57a1892-c94f-4a00-8ee6-78b927bd29a4

Discursul se va concentra pe ce fel de legături doresc britanicii să aibă cu UE după părăsirea blocului comunitar în martie 2019.

"Prim-ministrul a vrut să prezinte un discurs despre viitoarea relație a Marii Britanii cu Europa în inima istorică a acesteia. Ea va sublinia dorința guvernului de a avea un parteneriat profund și special cu UE odată ce Marea Britanie pleacă din uniune", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Theresei May.

Runda din septembrie de negocieri privind Brexitul a fost amânată cu o săptămână, până la finalul lunii, în ceea ce diplomați UE au spus că este o mișcare menită să-i permită lui May prezentarea discursului. Britanicii au arătat însă că reprogramarea a fost decisă pentru a acorda ambelor părți mai mult timp pentru a face progrese.

Alegerea Florenței ca locație a discursului — un oraș celebrat ca loc de naștere al perioadei Renașterii și devenit bogat prin comerț internațional și activitate bancară — este o aluzie la felul relației de comerț liber dorită să fie menținută de britanici în raport cu Europa.

"Marea Britanie a avut legături profunde culturale și economice timp de secole cu Florența, un oraș cunoscut pentru istorica sa putere comercială. Noi vrem păstrarea acestor relații strânse. Așa cum prim-ministrul a spus de multe ori, noi părăsim Uniunea Europeană, nu Europa", a conchis purtătorul de cuvânt menționat.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe