COD GALBEN: 20-02-2018 ora 22 Intre 22:00 si 04:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge local 80-90 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 20-02-2018 ora 19 Intre 19:00 si 01:00 se va semnala Intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală 75-85 km/h. in Județul Alba, Județul Sibiu, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Chişinău, 13 sep /Agerpres/ - Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a respins oficial candidatura lui Eugen Sturza pentru funcţia de ministru al apărării, subliniind că nu va aproba candidatura unui 'neprofesionist' în acest post, informează miercuri Radio Chişinău.

Igor Dodon a mai declarat că se va opune şi iniţiativei Partidului Democrat al Republicii Moldova (PDM) de a revizui Constituţia astfel încât textul ei să menţioneze explicit că orientarea strategică a republicii este integrarea europeană. El susţine că vectorul politicii externe trebuie stabilit prin referendum.

Igor Dodon a declarat într-o conferinţă de presă că i-a răspuns oficial premierului Pavel Filip, anunţându-l că respinge candidatura propusă. El a anunţat că i-a propus premierului Pavel Filip o altă candidatură pentru acest post, cea a lui Victor Gaiciuc, care a mai deţinut această funcţie anterior.

Totodată, Igor Dodon l-a acuzat pe liderul Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, de tentative de subminare a instituţiei prezidenţiale, prin încercarea de a-i limita prerogativele, acuzaţie respinsă de democraţi.

'Dacă veţi insista în continuare pe persoane incompetente, indiferent de câte ori le veţi promova şi indiferent de deciziile Curţii Constituţionale pe care o controlaţi şi care s-a transformat în filiala PDM şi a lui Plahotniuc, eu astfel de decrete nu o să semnez. De aceea, ori acceptaţi profesionişti, ori vedeţi care ar fi o altă soluţie', a declarat Igor Dodon.

Solicitată de Radio Chişinău, consiliera lui Pavel Filip, Stela Nistor, a declarat că acesta va veni cu o reacţie în cadrul unei şedinţe a guvernului.

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 12 septembrie, că alianţa de guvernare va propune şi a doua oară candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al apărării. Experţi subliniază că preşedintele are dreptul să refuze o singură dată candidatura la funcţia de ministru propusă de premier, o a doua respingere însemnând o încălcare a Constituţiei.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.