Discursul lui Juncker, primit favorabil de politicieni europeni, dar și cu critici rămase fără răspuns

 •  Externe
587 afişări

Discursul despre starea Uniunii Europene susținut miercuri în plenul Parlamentului European de președintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, a fost bine primit de lideri europeni, dar au existat și critici din partea unor eurodeputați, cărora președintele Comisiei Europene nu le-a mai răspuns, plângându-se că are dureri din cauza sciaticii, relatează agenția EFE.

dc9c1e7a-b7db-4142-877e-abf9377d6949

El a insistat în discurs pe 'vântul favorabil' aprofundării integrării europene adus de evoluția bună a economiei, de regresul euroscepticilor și ieșirea din UE a Marii Britanii — țară care s-a opus mereu unei Europe mai integrate — și a cerut ca toate statele UE să facă parte din Schengen și din zona euro.

Discursul lui Juncker a fost cel mai bine primit de familia sa politică, Partidul Popular European, cu toate că liderul acestuia, Manfred Weber, a vorbit mai mult despre protejarea frontierelor și controlul migrației, spre deosebire de Juncker, care a susținut din nou că 'Europa trebuie să fie locul spre care să se poată îndrepta aceia care suferă de pe urma războaielor' și a pledat pentru identificarea de soluții pentru a promova migrația legală.

Această ultimă mențiune a fost salutată de Gianni Pitella, liderul grupului socialist, care a apreciat la rândul său, potrivit agenției DPA, că 'trebuie să avem curajul să deschidem căi legale pentru migrație, acesta este lucrul corect de făcut'.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a mulțumit pe Twitter lui Juncker pentru susținerea ideii sale ca în prima jumătate a anului viitor să fie organizate pe tot cuprinsul UE dezbateri pe tema viitorului proiectului european în perioada post-Brexit. 'Mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră @JunckerEU pentru organizarea de convenții democratice. Vom reuși să transformăm Europa', a scris Macron în mesajul său.

De asemenea, liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, a împărtășit abordarea lui Juncker conform căreia Uniunea Europeană trebuie să profite de Brexit și de insuccesul populiștilor pentru a avansa pe calea federalistă. 'Populiștii au anunțat o primăvară populistă, dar au obținut opusul. Un boomerang în față, afirmarea partidelor proeuropene. Pentru că odată cu Brexitul a devenit clar ce vor cetățenii noștri', a susținut Verhofstadt.

El a insistat în acest context că politicienii europeni în funcții executive au nevoie de un 'parlament (european) puternic care să apere principiile și valorile noastre europene împotriva guvernelor din Polonia și Ungaria'. În opinia lui Verhofstadt, aceste guverne 'cred că Trump este exemplul, Trump cu a sa supremație albă, sau Putin ori Erdogan, care își bagă opozanții în închisoare'.

Însă membri din grupurile parlamentare ale social-democraților europeni, Stânga Unită și Verzii, au criticat faptul că Juncker a evitat să dezvolte subiecte precum schimbările climatice și problematica socială, ultima fiind evocată și de Pitella.

Critici au venit și din partea euroscepticilor, prin vocea britanicului Nigel Farage, care a descris discursul lui Juncker drept 'cel mai deschis, mai onest și cu adevărat îngrijorător' pe care l-a auzit vreodată.

'Mesajul este foarte clar: Brexitul s-a întâmplat. Acum cu toată viteza înainte', a declarat Farage. El a deplâns și modul în care Comisia Europeană tratează Polonia și Ungaria, amintind de acela al 'sovieticilor comuniști', care le spuneau odinioară liderilor acestor țări ce trebuie să facă. 'Nu ați învățat nimic în urma Brexitului', și-a încheiat Farage intervenția.

Dar Juncker nu și-a folosit dreptul la replică pentru a răspunde acestor critici. După ce s-a scuzat plângându-se de dureri de spate provocate de sciatică, s-a așezat lăsând fără răspuns întrebările venite din partea eurodeputaților.

Fostul premier luxemburghez, în vârstă de 62 de ani, a declarat de mai multe ori că nu va candida în anul 2019 pentru încă un mandat de președinte al Comisiei Europene, post care de altfel a cerut în discurs să fie comasat cu cel de președinte al Consiliului European.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe