Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 7 sep /Agerpres/ - Comunitatea etnicilor români din Ucraina şi-a manifestat nemulţumirea faţă de noua lege a educaţiei adoptată marţi de Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral), deoarece aplicarea acesteia limitează studiul în limba maternă a minorităţilor, a relatat miercuri portalul BucPress din Cernăuţi.

Reprezentanţi ai etnicilor românii din Ucraina au semnat un Apel către preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, în care solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerând-o una care ar putea genera noi conflicte, nemulţumiri sociale şi instabilitate în ţară, conform publicaţiei citate.

Prezent la sesiunea de marţi a Radei Supreme, deputatul Grigore Timiş, etnic român, nu a participat la vot, retrăgând cartela de deputat din sistemul electronic şi protestând astfel împotriva adoptării acestei legi.

Grigore Timiş şi parlamentari reprezentând alte minorităţi etnice din Ucraina au protestat şi la Consiliul de Coordonare a parlamentului împotriva acestei legi, însă majoritatea, prin 255 de voturi, a ignorat opinia minorităţii.

Noua lege a educaţiei introduce sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei.

Potrivit BucPress, în conformitate cu art. 7 al noii legi adoptate, sistemul de educaţie din Ucraina se desfăşoară doar în limba de stat (ucraineană), iar materiile care se predau în prezent în şcoli în limba română urmează să fie predate în limba ucraineană.

De fapt, legea respectivă prevede ca în licee şi facultăţi să se predea doar în ucraineană, iar educaţia în limbile minorităţilor să fie disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare, clasele I-IV.

Şi guvernul ungar a protestat faţă de această lege prin vocea secretarului de stat ungar pentru comunităţile maghiare din afara ţării, Janos Arpad Potapi, potrivit MTI. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.