Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tokyo, 3 sep /Agerpres/ - Japonia şi Coreea de Sud au confirmat că Phenianul a efectuat duminică al şaselea său test nuclear, relatează agenţiile de presă Reuters, AFP şi dpa.

''Confirmăm în numele guvernului că Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) a efectuat un test nuclear'', a declarat în faţa jurnaliştilor ministrul de externe japonez Taro Kono. Executivul nipon a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului de securitate naţională.

De asemenea, şeful Statului major interarme din Coreea de Sud a ajuns la concluzia că regimul nord-coreean a realizat duminică un nou test nuclear.

Phenianul anunţase duminică dimineaţă că a dezvoltat o bombă cu hidrogen care poate fi instalată pe noul tip de rachetă balistică intercontinentală de care dispune regimul nord-coreean.

Institutul american de geofizică (USGS) a înregistrat duminică o mişcare telurică cu magnitudinea 6,3, semnalând o posibilă 'explozie' într-o mină din Coreea de Nord. Deflagraţia a fost localizată la 24 de kilometri nord-est de localitatea Sungjibaegam, în provincia Hamgyeong Nord.

''Este o explozie mai degrabă decât un seism'', a declarat Jana Pursely, cercetătoare în cadrul USGS.

La mai puţin de zece minute după prima 'explozie', a fost semnalat în acelaşi loc o nouă mişcare telurică, cu o magnitudine de 4,6.

Precedentul test nuclear nord-coreean fusese efectuat în septembrie 2016, fiind cel mai puternic dintre toate testele nucleare realizate de Phenian începând din 2006.AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.