Conservatorii "expulzează Uniunea Europeană din Polonia, afirmă Lech Walesa

 •  Externe
667 afişări

Fostul lider istoric al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a acuzat miercuri partidul conservator naționalist la putere la Varșovia că "expulzează Uniunea Europeană din Polonia", potrivit unui interviu televizat, scrie AFP.

cc4e8c43-98f0-4ac8-b2d2-fb32004285cd

De mai multe luni, Bruxellesul îndeamnă Varșovia să pună capăt "amenințării sistematice" ce planează asupra statului de drept în Polonia și să modifice o serie de reforme care, în opinia sa, afectează independența justiției. Autoritățile de la Varșovia au respins aceste preocupări.

"Tot mai mult, noi expulzăm UE din Polonia. Nu este UE cea care ne expulzează, noi suntem cei care o expulzăm", a declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace în anul 1983 și fost președinte al Poloniei, într-un interviu acordat postului de televiziune Polsat News.

"Oricine aparține vreunei organizații, chiar dacă este de crescători de canari, trebuie să se supună regulilor care domnesc aici", a adăugat Lech Walesa, cunoscut pentru limbajul său colorat.

"Dacă vrem să aparținem Uniunii Europene, trebuie să ne comportăm ca UE, așa cum spun Franța și Germania", a insistat el, referindu-se la criticile adresate recent Varșoviei de președintele francez, Emmanuel Macron, și de cancelarul german, Angela Merkel.

Emmanuel Macron a afirmat vineri că prin aceste demersuri Varșovia "se izolează în Uniunea Europeană", iar Angela Merkel a declarat marți că "nu se poate tăcea" în fața atingerilor aduse statului de drept în Polonia.

Comisia Europeană a amenințat în iulie că va activa articolul 7 din Tratatul UE, dacă Polonia își va implementa reformele privind organizarea justiției în forma actuală. Această procedură inedită ar putea duce la o suspendare a dreptului de vot al acestei țări în cadrul Consiliului UE, instanță ce regrupează cele 28 de state membre.

Pe de altă parte, Lech Walesa, critic vehement al Partidului Dreptate și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski la putere, l-a acuzat pe acesta din urmă că a "cumpărat o parte a populației cu demagogie, populism și promisiuni".

"Asemenea minciuni, atâta perfidie nu am văzut nici măcar în vremea comunismului", a subliniat fostul lider al luptei pentru democrație, acuzat recent de procurorii Institutului polonez pentru memoria națională (IPN), un organism de stat, că a colaborat cu poliția politică a regimului comunist la începutul anilor 1970. În 2000, un tribunal special l-a declarat nevinovat pe Lech Walesa, mai scrie AFP.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe