COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 22 aug /Agerpres/ - Fernando Andreu, judecătorul Tribunalului Naţional spaniol, a trimis marţi seară la închisoare fără posibilitate de eliberare pe cauţiune pe doi dintre cei patru deţinuţi săptămâna trecută pentru atentatele din Catalonia, nord-estul Spaniei, după ce i-a audiat pe parcursul întregii zile, transmite EFE.

Magistratul a decis trimiterea la închisoare a lui Mohammed Houli Chemlal, presupusul terorist de 21 de ani care a fost rănit în explozia unei locuinţe din Alcanar (provincia Tarragona), unde se crede că teroriştii pregăteau atentatele, şi a lui Driss Oukabir, pe numele căruia a fost închiriată furgoneta folosită pentru atentatul din Barcelona.

În cazul lui Salah El Karib, de 34 de ani şi proprietarul unui internet cafe, judecătorul a decis prelungirea perioadei de arest cu 72 de ore până când se va clarifica participarea sa la atentate. Mai exact, surse juridice au declarat pentru EFE că magistratul analizează conţinutul unui computer pentru a încerca să stabilească cine a cumpărat biletele de avion pentru Driss Oukabir şi pentru imamul din Ripoll (provincia Gerona), Abdelbaki Es Satty, unul dintre teroriştii morţi.

În fine, judecătorul l-a lăsat în libertate provizorie pe Mohamed Aallaa, de 27 de ani, reţinut în Ripoll şi frate al lui Sadi Aallaa, ucis la Cambrils (provincia Tarragona), unde a avut loc un al doilea atac. În opinia lui Andreu, "indiciile existente cu privire la presupusa sa colaborare cu grupul anchetat nu sunt suficient de solide" şi îl identifică doar drept proprietar al maşinii folosite în atacul din Cambrils şi care a fost condusă de fratele său. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.