Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viena, 9 aug /Agerpres/- Austria a anunţat miercuri sporirea măsurilor de protecţie la frontiere împotriva migraţiei ilegale, după ce în ultima vreme s-a constatat o creştere a numărului migranţilor care trec graniţa şi folosirea tot mai frecventă de către aceştia a rutelor alternative, transmite agenţia EFE.

În ultimele zile au fost arestate 'grupuri majore de imigranţi ilegali', se arată într-un comunicat difuzat de Ministerul austriac de Interne, care nu precizează cifre. Este semnalată de asemenea tendinţa migranţilor de a folosi rute alternative celor deja cunoscute pentru a ajunge în vestul Europei.

Prin urmare, ministrul austriac de interne Wolfgang Sobotka a dispus 'controale selective pe scară extinsă' şi pe o perioadă nedeterminată la frontierele cu Ungaria, Slovenia, Slovacia şi Italia, precum şi în trenurile de marfă care traversează teritoriul austriac, în special a celor care vin dinspre Italia şi se îndreaptă către Germania. Aceste operaţiuni vor fi efectuate de poliţie şi de armată.

'Pentru a avea o imagine mai bună asupra noii situaţii şi pentru a frâna intrările ilegale, vom apela la o abordare mai directă şi la un control pe scară extinsă pe o perioadă nedeterminată', a indicat ministrul Wolfgang Sobotka.

Luna trecută, ministrul austriac al apărării Hans Peter Doskozil a vorbit despre posibilitatea trimiterii armatei la frontiera cu Italia pentru a opri migranţii, declaraţie care a provocat atunci proteste din parte guvernului de la Roma.

Potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, peste 180.000 de migranţi au debarcat în Italia în anul 2016, după ce au traversat Libia şi Marea Mediterană, numărul lor pentru anul în curs fiind de 96.438 conform datelor actualizate pe 6 august.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.