Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 19 iul /Agerpres/ - Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avut două întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G-20 din 7 iulie, a confirmat marţi un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Despre prima s-a relatat pe larg la momentul respectiv, dar a doua a rămas secretă până acum.

A doua conversaţie între cei doi a avut loc în timpul unui dineu pentru şefii de stat participanţi la evenimentul de la Hamburg, a afirmat Ian Bremmer, preşedintele firmei de consultanţă de risc politic Eurasia Group, primul care a dezvăluit existenţa dialogului respectiv într-o notă către clienţi.

La scurt timp după ce agenţiile de presă au menţionat a doua întâlnire între cei doi şefi de stat, Casa Albă a minimalizat importanţa ei: un oficial a afirmat că a fost "doar o scurtă discuţie". El a precizat că Trump şi Putin au folosit serviciile translatorului rus, întrucât translatorul care îl însoţea pe preşedintele american nu cunoştea limba rusă.

Imaginile televizate de la dineu au arătat că lângă Vladimir Putin a fost aşezată la masă Melania Trump, soţia preşedintelui Statelor Unite. Bremmer a afirmat că Trump s-a ridicat de la masă, în timpul dineului, şi a discutat timp de o jumătate de oră cu preşedintele rus, "în particular şi animat", asistat doar de translatorul lui Putin.

Bremmer mai susţine că absenţa unui translator american i-a mirat pe participanţii la dineu şi ar fi constituit o încălcare a protocolului naţional de securitate. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.