Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Copenhaga, 17 iul /Agerpres/ - Trupele daneze vor fi pregătite să facă faţă dezinformării ruseşti înainte de a fi trimise să se alăture unei desfăşurări de forţe a NATO în Estonia, prevăzută pentru luna ianuarie, a declarat luni ministrul danez al apărării Claus Hjort Frederiksen, relatează Reuters.

'Este o lume total nouă. Soldaţii danezi trebuie să fie extrem de conştienţi de asta. Prin urmare, am stabilit cu forţele armate ca soldaţii trimişi în ianuarie în Estonia să fie informaţi şi pregătiţi cum să se protejeze', a declarat Frederiksen pentru postul naţional danez DR.

'Este uşor de imaginat că vor deveni expuşi intimidării şi zvonurilor false', a spus el în legătură cu cei 200 de soldaţi danezi care vor fi desfăşuraţi.

În luna februarie, procurorii lituanieni au deschis o anchetă în legătură cu o informaţie falsă potrivit căreia o fată de 15 ani ar fi fost violată de soldaţi germani ai NATO, informaţie care s-a răspândit rapid în social media.

NATO a acuzat Rusia că s-ar afla în spatele informaţiei false şi a afirmat că se aşteaptă la o propagandă de acest gen şi în viitor.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.