Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 12 iul /Agerpres/ - Poliţia germană a arestat patru persoane suspectate că au fost implicate în furtul unei monede din aur uriaşe, cu greutatea de 100 de kilograme, pe care era gravată efigia reginei Angliei, dintr-un muzeu din Berlin, informează AFP.

Identitatea celor patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, nu a fost dezvăluită, dar, potrivit anchetatorilor, ei fac parte dintr-un clan arab asociat cu crima organizată. Alte nouă persoane apropiate de acelaşi clan se află, de asemenea, în atenţia Poliţiei germane.

Moneda din aur nu a fost însă recuperată, iar autorităţile sunt de părere că aceasta a fost "ori tăiată în bucăţi mai mici, ori expediată în străinătate", a precizat Carsten Pfohl, directorul secţiei penale din cadrul Poliţiei germane.

"Din păcate, trebuie să plecăm de la principiul că moneda a fost parţial sau în totalitate vândută", a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă. "Speranţele mele de a recupera chiar şi fragmente mai mici din această monedă sunt din păcate destul de mici", a adăugat Carsten Pfohl.

Se pare că autorii jafului au folosit informaţii furnizate de un angajat al unei companii subcontractante care a colaborat cu Muzeul Bode. Hoţii încercaseră deja de două ori în trecut să comită acest furt.

Aproximativ 300 de poliţişti au participat la mai multe raiduri în Berlin şi în zonele limitrofe capitalei germane în cadrul acestei operaţiuni ce a vizat arestarea suspecţilor şi obţinerea unor probe din mai multe apartamente.

Două locuinţe şi un magazin de bijuterii au fost percheziţionate în cartierul Neukoelln din Berlin. În total, 14 clădiri au făcut obiectul unor descinderi ale Poliţiei germane în zorii zilei de miercuri.

Potrivit Poliţiei, suspecţii arestaţi miercuri seamănă cu persoanele care apar în imaginile surprinse cu ajutorul camerelor CCTV la momentul furtului.

Pe 27 martie, trei persoane s-au deplasat pe jos pe lângă liniile de tren din apropierea gării Hackescher Markt, au proptit o scară de peretele Muzeului Bode şi au pătruns în clădire.

Spectaculosul furt a avut loc luni dimineaţa la ora locală 03:30 (01:30 GMT).

Cei trei au furat o monedă comemorativă din aur având o greutate de 100 de kilograme, cunoscută drept ''Big Maple Leaf'' ("Marea frunză de arţar"), emisă de Monetăria Regală din Canada în 2007. Hoţii au transportat moneda cu o roabă pe care au găsit-o în interiorul clădirii.

Moneda are o valoare nominală de 1 milion de dolari canadieni (745.000 de dolari), însă preţul de piaţă pentru cele 100 de kilograme de aur depăşeşte 4 milioane de dolari.

Realizată în serie foarte limitată - doar cinci exemplare în lume - moneda are un diametru de 53 de centimetri şi o grosime de 3 centimetri.

Aceasta a fost adăugată colecţiei de monede de mare valoare a muzeului Bode în anul 2010.

Moneda are imprimată pe una dintre feţe un profil al reginei Elisabeta a II-a, iar pe cealaltă faţă are gravată frunza de arţar a Canadei.

Muzeul Bode, celebru pentru sculpturile şi "cabinetul său de medalii", se află în centrul Berlinului şi aparţine Patrimoniului Mondial UNESCO din 1999.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Ana Bîgu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.