COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14 COD GALBEN: 05-04-2020 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala - intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 20 iun /Agerpres/ - Parlamentul European a solicitat marţi îngheţarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană dacă va fi adoptată reforma Constituţiei turce, prin care vor fi sporite puterile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează France Presse.

Comisia de afaceri externe a Parlamentului European (AFET) le-a cerut Uniunii Europene şi statelor membre să ''suspende oficial negocierile de aderare cu Turcia în cel mai scurt timp dacă reforma constituţională este pusă în practică''.

Această reformă, aprobată printr-un referendum în 16 aprilie, ar urma să intre în vigoare după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din Turcia prevăzute pentru 3 noiembrie 2019.

Ea prevede reducerea masivă a atribuţiilor premierului în favoarea unui 'hiperpreşedinte' care va putea schimba miniştrii şi va avea atribuţii sporite cu privire la puterea judecătorească - o reformă necesară pentru a asigura stabilitatea ţării, potrivit majorităţii, dar criticată vehement de opoziţie, care vede în ea o derivă autoritaristă din partea lui Erdogan.

Rezoluţia Parlamentului European, care va avea caracter nonlegislativ, va fi supusă la vot în plenul PE la începutul lunii iulie.

Eurodeputaţii 'sunt preocupaţi de reculul Turciei în materie de stat de drept, drepturile omului, libertatea presei şi lupta împotriva corupţiei', subliniază Parlamentul European într-un comunicat.

''Ei condamnă sprijinul afişat în numeroase rânduri de preşedintele turc în favoarea reintroducerii pedepsei capitale, ceea ce ar repune în discuţie calitatea de stat membru al Consiliului Europei (organizaţie paneuropeană cu 47 de ţări membre) şi ar duce la o suspendare imediată a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană'', se mai menţionează în comunicat.

UE şi Turcia desfăşoară din 2005 negocieri de aderare, dar acestea au ajuns într-un punct mort. Bruxellesul şi Ankara au semnat în martie 2016 un acord cu privire la migranţii ce încearcă să ajungă din Turcia în Grecia prin traversarea Mării Egee, înţelegere care a permis stoparea afluxului de refugiaţi către Europa. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.