Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 20 iun /Agerpres/ - Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat luni ceea ce el a numit 'tehnologia antică' cu care lucrează funcţionarii guvernamentali, declaraţie făcută la o reuniune cu directorii marilor companii din sectorul înaltelor tehnologii, precum Apple, Oracle Microsoft şi Amazon, aceştia din urmă insistând asupra importanţei pregătirii profesionale şi a nevoii de a aduce specialişti din străinătate, întrucât nu pot găsi suficientă forţă de muncă pe plan local, transmite agenţia EFE.

'Astăzi, multe dintre agenţiile noastre se bazează într-un mod dureros pe tehnologia antică, deşi avem cei mai buni oameni în tehnologie', a spus Trump în timpul întâlnirii desfăşurate luni după-amiază la Casa Albă.

El a cerut guvernului 'să se pună la zi cu revoluţia tehnologică', menţionând totodată că obiectivul său la acest capitol este 'o transformare de mare anvergură a tehnologiei federale care să ofere servicii mai bune pentru cetăţeni şi cu costuri mai mici'.

La rândul său, directorul general al companiei Apple, Tim Cook, a insistat asupra problemei formării specialiştilor, cerând ca informatica să devină disciplină obligatorie în şcoli şi să se acorde mai multă importanţă formării profesionale şi politicilor de atragere a specialiştilor înalt calificaţi, context în care a vorbit despre importanţa imigraţiei pentru acest sector, în condiţiile în care Trump este reticent faţă de primirea imigranţilor.

În timpul campaniei electorale actualul preşedinte nu a fost sprijinit de societăţile din Silicon Valley, care au părut mai apropiate de contracandidata sa, democrata Hillary Clinton.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.