COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Chişinău, 14 iun /Agerpres/ - Preşedintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, a declarat marţi că guvernul de la Chişinău a avut motive întemeiate pentru expulzarea celor cinci diplomaţi ruşi din Republica Moldova şi că toate "dovezile" se află la dosar, iar materialele i-au fost prezentate şefului statului, prorusul Igor Dodon, relatează portalul Agora.md.

Într-o declaraţie la un post de televiziune local, el a spus că cei cinci au comis încălcări ale normelor diplomatice în activitatea lor pe teritoriul Republicii Moldova. "Faptele au fost documentate. Dovezile, inclusiv video, audio sunt puse la dosar. Au fost expediate Ministerului de Externe, guvernului. Au fost expuse motivele, iar decizia i-a fost înmânată ambasadorului rus", a indicat Andrian Candu.

"Pot să vă asigur că preşedintele Dodon a primit toată informaţia necesară ca să tragă concluziile că autorităţile Republicii Moldova au procedat corect", a afirmat şeful legislativului, după ce preşedintele Igor Dodon a acuzat guvernul de "provocare". "Preşedintele Dodon a auzit şi a văzut foarte multe lucruri ca să tragă alte concluzii. Nu sunt de acord cu poziţia lui. Trebuie să îţi aperi cetăţenii şi interesele instituţiilor pe care le reprezinţi. El a înţeles să îşi joace altfel rolul", a comentat Candu.

La 6 iunie, preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu expulzarea celor cinci diplomaţi ruşi. Dodon a acuzat guvernul de la Chişinău că a expulzat diplomaţii ruşi din motive politice, în interese geopolitice. "Văzând argumentele care au stat la baza expulzării, am constatat că nu au existat suficiente motive pentru luarea unei decizii atât de drastice', a spus atunci Dodon.

"Republica Moldova nu mai trebuie să meargă cu capul plecat în relaţiile cu alte state. Atunci când sunt derapaje în activitatea altor diplomaţi, trebuie aplicate sancţiuni. Decizia a fost asumată", a declarat preşedintele parlamentului moldovean.

El nu a făcut însă niciun comentariu cu privire la informaţiile difuzate în aceeaşi zi de agenţia de presă Reuters, potrivit căreia cei cinci diplomaţi ruşi care au fost expulzaţi din Republica Moldova la sfârşitul lunii trecute practicau acţiuni de spionaj şi recrutau cetăţeni ai Republicii Moldova pentru a lupta de partea separatiştilor în estul Ucrainei.

Surse Report.md au confirmat, sub protecţia anonimatului, informaţia publicată marţi de Reuters. Conform acestora, diplomaţii ruşi ofereau şi "paşapoarte ale diferitelor ţări" celor care acceptau oferta. Potrivit surselor Report.md, mai mulţi locuitori din Găgăuzia - regiune autonomă din sudul Republicii Moldova - ar fi fost racolaţi şi trimişi să lupte de partea separatiştilor în Donbas.

Ministerul de Externe de la Chişinău a refuzat să comenteze informaţiile apărute, menţionând că nu mai are ce adăuga la informaţiile difuzate la data expulzării celor cinci diplomaţi ruşi.

Solicitată de Report.md, purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Daniela Mânzat, a spus că instituţia nu comentează ştiri apărute pe surse, precizând că cei cinci diplomaţi ruşi au fost expulzaţi în baza informaţiilor puse la dispoziţie guvernului de către SIS.

Jurnaliştii de la Report.md au cerut date Procuraturii Generale despre dosarele penale împotriva moldovenilor racolaţi de partea separatiştilor în estul Ucrainei. Potrivit răspunsului primit, 41 de cetăţeni moldoveni se află sub urmărire penală pentru infracţiuni prevăzute de articolul 141, Cod Penal (activitate de mercenariat). 12 persoane au fost deja reţinute, altele 29 au fost puse sub acuzare în lipsă. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.