Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 13 iun /Agerpres/ - Secretarul american de stat Rex Tillerson a declarat marţi, în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului, că relaţia dintre SUA şi Rusia se află la un minim istoric, dar că administraţia de la Washington îşi propune să aducă stabilitate în aceste relaţii, transmite Reuters.

Întrebat în legătură cu un proiect de lege cu privire la impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, ce ar putea fi supus la vot chiar săptămâna aceasta, Tillerson a afirmat: 'Avem o plajă largă de probleme dificile cu ruşii (...) relaţia noastră este la un minim istoric şi se deteriorează în continuare. Obiectivul nostru este să stabilizăm situaţia'.

'Lucrăm în câteva zone îndeosebi pentru a vedea dacă putem stabili dacă există o bază pentru reinstituirea unui tip de relaţie de lucru cu guvernul rus care să fie în interesul nostru. Sunt în curs eforturi în Siria, mai precis', a declarat şeful Departamentului de Stat, cu prilejul audierii.

Potrivit agenţiei Reuters, senatorii americani au ajuns la un acord cu privire la impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu presupusa sa implicare în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, dar şi cu anexarea regiunii ucrainene Crimeea în 2014 şi sprijinul faţă de guvernul de la Damasc în războiul din Siria. Setul de măsuri cuprinde şi o prevedere care urmăreşte să împiedice Casa Albă să atenueze, să suspende sau să elimine sancţiunile fără aprobarea Congresului.

Noile sancţiuni împotriva Rusiei ar putea fi supuse la vot chiar săptămâna aceasta, sub forma unui amendament la o lege privind sancţionarea Iranului. Adoptarea ei ar însemna, între altele, impunerea de sancţiuni suplimentare Rusiei în industriile minieră, metalurgică, a transporturilor şi feroviară, dar şi unor persoane din Rusia găsite vinovate de abuzuri împotriva drepturilor omului, furnizarea de arme guvernului sirian şi comiterea de atacuri informatice.

Proiectul de lege autorizează totodată acordarea de "asistenţă robustă" pentru întărirea instituţiilor democratice şi combaterea dezinformării în ţările europene care ar putea fi vizate de ceea ce autorii textului au calificat drept agresiunea rusă.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.