Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 12 iun /Agerpres/ - Aproape o mie de protestatari, printre care şi opozantul principal al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, au fost reţinuţi în timpul manifestaţiilor desfăşurate luni în peste o sută de oraşe din Rusia, împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi a corupţiei elitelor, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Manifestaţiile au fost organizate de susţinători ai lui Navalnîi, care a fost reţinut sub arest la domiciliu luni dimineaţă, înainte de a se putea alătura protestatarilor la Moscova.

Manifestanţi au fost reţinuţi în zeci de alte oraşe, de la Vladivostok, în Extremul Orient rus, până la Kaliningrad, în vestul ţării, şi de la Norisk (nord) până la Soci (sud), potrivit asociaţiei de monitorizare anticorupţie OVD-Info. Aceasta a contabilizat provizoriu pentru AFP cel puţin 600 de persoane reţinute la Moscova şi 300 de Sankt-Petersburg.

Potrivit Ministerului de Interne, 500 de persoane au fost reţinute la o demonstraţie anti-Kremlin care a avut loc la Sankt-Petersburg. La protest, care nu a fost autorizat, au luat parte în jur de 3.500 de persoane, indică acelaşi comunicat, citat de Reuters.

Protestul de la Moscova s-a desfăşurat în acelaşi loc ca şi festivitatea de Ziua Rusiei, care marchează proclamarea independenţei în 1990, înainte de destrămarea oficială a URSS.

Poliţia a format mai multe cordoane în încercarea de a dispersa mulţimea, recurgând la bastoane de cauciuc şi reţinându-i pe protestatarii care s-au opus. Miile de manifestanţi au strigat slogane precum 'Rusia fără Putin!', 'Putin e un hoţ!' şi 'Libertate pentru Navalnîi!'.

'Putin se află la putere de 17 ani şi nu are de gând să plece. A uzurpat puterea, există o lipsă totală de societate civilă, tribunalele nu funcţionează, corupţia s-a transformat în sistem', a denunţat Aleksandr Tiurin, în timpul manifestaţiei care a reunit mai multe mii de persoane pe strada Tverskaia.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.