Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 9 iun /Agerpres/ - Ministerul de Justiţie al SUA a anunţat joi că deţinătorul acestui portofoliu, Jeff Sessions, s-a recuzat din ancheta privind presupusa influenţă rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016 doar pentru că el fusese implicat în campania electorală a lui Donald Trump, relatează France Presse.

"Din acest motiv şi numai din acest motiv" ministrul justiţiei a refuzat să participe la 2 martie la ancheta condusă de FBI cu privire la ingerinţele ruse, a explicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Ian Prior, într-un comunicat.

Textul a fost publicat câteva ore după mărturia fostului director FBI, James Comey, privind presupusele presiuni exercitate de preşedintele Donald Trump în ancheta asupra posibilei complicităţi între membrii echipei sale de campanie şi Moscova.

Purtătorul de cuvânt nu a menţionat contactele lui Sessions cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, pe care el a recunoscut că l-a întâlnit de două ori anul trecut.

James Comey, care a fost demis din post la 9 mai de Donald Trump, a declarat într-o audiere în faţa unui grup de senatori ai Comisiei pentru serviciile secrete că el crede că Jeff Sessions şi-ar fi anunţat mai înainte dorinţa de a nu participa la anchetă.

Întrebat despre "interacţiunile" lui Jeff Sessions cu "Rusia sau comportamentul său faţă de anchetă", James Comey a declarat că ministrul justiţiei "era foarte apropiat" de ruşi şi "inevitabil el avea să refuze să participe din o mulţime de motive".

"Noi cunoşteam anumite elemente, pe care nu pot să le dezvălui într-o audiere publică, care făceau problematică participarea sa la anchetă", a spus Comey.

Potrivit presei americane, Jeff Sessions şi-ar fi prezentat recent demisia preşedintelui Trump.

Casa Albă a refuzat să spună dacă ministrul are în continuare încrederea lui Donald Trump. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.