"Familia trebuie să fie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale", susține Theophilos al III-lea (Corespondență)

 •  Externe
7122 afişări

Trimisul special al Agerpres, Florin Ștefan, transmite: "Familia este un lucru natural și trebuie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale", a declarat, miercuri, patriarhul Ierusalimului și al Întregii Palestine, Theophilos al III-lea, întrebat fiind despre proiectul de lege din România de revizuire a Constituției pentru a defini familia ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

6fae8076-b707-4e58-98d8-38c463eeb408

Întrebat dacă este neapărat nevoie ca o astfel de prevedere să fie introdusă în Constituție, Theophilos al III-lea a răspuns, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii români de la Patriarhia ortodoxă a Ierusalimului, că demersul este unul necesar și legitim.

"De ce vor să legalizeze lucrurile nenaturale? Spuneți-mi. De ce vor să legalizeze lipsirea de identitate și să o facă legală? De ce? Există o contradicție. Vorbesc despre drepturile omului, nu-i așa? Unde sunt drepturile omului la copii care sunt lipsiți de maternitate? Nu există o contradicție aici? Se contrazic singuri. Cum poți spune că sprijini faptul ca un bărbat să devină mamă și tată al unui copil? De ce să accepți această legalizare? Este normal, este logic? Despre ce vorbiți?", a declarat Teophilos al III-lea.

El a subliniat că familia este un lucru natural și că "trebuie să fie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale".

Potrivit patriarhului Ierusalimului, această situație este un rezultat un globalizării. "Dar aici, pe pământul sfânt, nu există un astfel de lucru. De ce? Pentru că aici este atmosfera este pur religioasă, teocratică. În afara acestui loc, totul este permis, dar nu aici. Aici oamenii insistă și luptă pentru a-și păstra și proteja identitatea. Și când vorbești despre identitate vorbești nu doar despre identitate culturală, lingvistică, ci și biologică. Și nu suntem dispuși să ne negăm propria noastră identitate biologică. Asta este misiunea noastră, asta trebuie să apărăm. Pentru că asta este ceea ce numim globalizare. În limbajul bisericii înseamnă două lucruri: apostazie și inechitate", a mai spus Theophilos al III-lea.

Potrivit acestuia, valorile liberale promovate în prezent de Europa și SUA înseamnă respingerea "valorilor Bibliei, valorilor legii naturale, ceea ce înseamnă că vom acorda mai mult respect animalelor decât ființelor umane".

"Asta este Europa astăzi și asta este America astăzi, promovează tot ceea ce ține de globalizare. Și asta este o distorsiune a naturii umane, a legii naturale, nu vreau să spun a legii religioase. Deci cum poți promova așa ceva? Iar asta este promovat de un mic grup de oameni care au un concept distorsionat despre istorie, despre valori, și ei încearcă să legalizeze ceea ce numim pasiune, încearcă să o transforme în ceva natural, iar ceea ce este natural încearcă să transforme în ceva anormal. Asta este problema", a afirmat Theophilos al III-lea.

Patriarhul Ierusalimului spune că globalizarea atacă identitatea, iar creștinii știu foarte bine ce înseamnă aceasta.

"Creștinismul a promovat și a ridicat ființa umană, i-a dat demnitate și respect și libertate totală. Singurii oameni care se bucură de libertate reală și de o democrație adecvată sunt creștinii, și în special creștinii ortodocși. De ce? Pentru că biserica ortodoxă este cea mai liberă, este biserica care acordă respect deplin ființei umane, pentru că urmăm valorile Bibliei, care spune că orice ființă umană a fost făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așa că, dacă vezi orice persoană, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, etc., ca pe o imagine a lui Dumnezeu, trebuie să-i acorzi respect deplin", a adăugat el, subliniind că orice persoană merită acest respect.

În plus, crede Theophilos al III-lea, globalizarea "are o problemă" cu națiunile creștin-ortodoxe, tocmai pentru că ele rezistă cu forță acestui fenomen.

"În Biserica noastră nu există coerciție, nu există forță, niciodată nu ne-am confruntat cu ceea ce a experimentat creștinismul în Vest. Iar mișcarea feministă a început din Vest, nu din țările ortodoxe, pentru că femeile nu s-au simțit niciodată oprimate sau discriminate, ci dimpotrivă. Acesta este adevărul. Globalizarea are o problemă cu bisericile ortodoxe, națiunile ortodoxe. De ce? Pentru că ele rezistă cu forță", a mai spus patriarhul Ierusalimului și al Întregii Palestine.

Proiectul de revizuire a Constituției prin redefinirea familiei drept "căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie" a fost adoptat la 9 mai de Camera Deputaților. Proiectul, ințiat de Coaliția pentru familie, urmează acum să fie supus dezbaterii și votului la Senat. Apoi proiectul de revizuire a Constituției trebuie aprobat prin referendum, organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea sa de către cele două camere ale Parlamentului. Definiția familiei, în forma sa actuală din Constituție, prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți".

AGERPRES

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe