COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pristina, 10 mai /Agerpres/ - Parlamentul din Kosovo a determinat miercuri căderea guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva cabinetului condus de premierul Isa Mustafa, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Decizia de marţi a legislativului de la Pristina ar putea duce la organizarea luna viitoare de alegeri anticipate în Kosovo, după o criză politică ce durează de mai bine de un an. Pentru aceasta, preşedintele Hashim Thaci trebuie să convoace în zilele următoare scrutinul anticipat care, potrivit Constituţiei, ar trebui organizat în cel mult 45 de zile după căderea guvernului.

Moţiunea de neîncredere a fost iniţiată de opoziţie, dar a fost susţinută şi de Partidul Democrat al preşedintelui Thaci, care guverna în coaliţie cu Liga Democratică din Kosovo, partidul premierului Mustafa.

Impasul din coaliţia guvernamentală a fost generat de divergenţe în mai multe chestiuni, între care acordul de frontieră cu Muntenegrul, drepturile minorităţilor şi forţele armate. Acordul cu privire la graniţe era o condiţie impusă de Uniunea Europeană pentru a renunţa la obligativitatea vizelor pentru kosovari. În ce priveşte statutul minorităţii sârbe din Kosovo, majoritar albanez, acesta încă nu a fost încă reglementat, aşa cum cere acordul de normalizare mediat de UE între Pristina şi Belgrad.

Fosta provincie sârbă şi-a declarat independenţa în 2008, la nouă ani după intervenţia NATO din Serbia menită să pună capăt campaniei autorităţilor sârbe de atunci împotriva rebelilor etnici albanezi, fiind recunoscută ulterior de peste 110 state, menţionează DPA.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.