Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 26 apr /Agerpres/ - Comisia Europeană a anunţat miercuri că a deschis o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu o controversată lege privind universităţile, care ameninţă să ducă la închiderea Universităţii Central Europene (CEU), finanţată de miliardarul american George Soros, potrivit AFP.

"Am decis să lansăm măsuri legale în legătură cu legea privind universităţile, trimiţând guvernului ungar o scrisoare de punere în întârziere", a declarat Valdis Dombrovskis, unul dintre vicepreşedinţii executivului european, într-o conferinţă de presă.

Această scrisoare constituie prima etapă a procedurilor de infringement pe care le poate lansa Comisia Europeană şi care ar putea duce la final la sancţiuni financiare dure când o ţară nu respectă legislaţia Uniunii Europene.

Legea ungară privind universităţile străine este considerată o ameninţare cu închiderea pentru Universitatea Central Europeană (CEU) fondată de miliardarul şi filantropul american de origine ungară George Soros, ţintă a atacurilor premierului ungar Viktor Orban.

Anunţul privind lansarea procedurii împotriva Ungariei vine cu puţin timp înainte de o intervenţie prevăzută a lui Viktor Orban în faţa eurodeputaţilor la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri privind situaţia din Ungaria, care provoacă o 'îngrijorare generală' în rândul oficialilor europeni.

De asemenea, joi este prevăzută o întrevedere la Bruxelles între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi George Soros. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.