Austria: 26 de arestări în rândul unei mișcări "antistatale"

 •  Externe
1381 afişări

În total, 26 de persoane suspectate în special de pregătirea unor acțiuni violente au fost arestate joi în Austria în cursul unei vaste descinderi a poliției vizând o mișcare "antistatală" ce respinge orice autoritate publică și al cărei avânt este considerat îngrijorător de Viena, transmite AFP.

7a764786-256e-4616-87d9-84c1958a4f57

Aceste persoane, care se consideră "obiectori de stat", sunt acuzate că și-au creat propriul "stat" clandestin în numele căruia se pregăteau printre altele "să aresteze" și "să judece" aleși, judecători sau angajați ai băncilor, a precizat Parchetul din Graz (sud) la finalul acestei operațiuni care a mobilizat peste 450 de polițiști.

Grupare din care fac parte, de asemenea, anarhiști, neonaziști, dar și persoane cu credințe esoterice, această mișcare cunoaște în ultimele luni un avânt în spațiul germanic. Ea numără aproape o mie de membri în Austria, potrivit guvernului.

"Așa-zișii obiectori de conștiință au un succes enorm, iar riscul ca aceste grupări antistatale să treacă la acțiuni violente crește extrem de mult", și-a exprimat joi îngrijorarea ministrul justiției, Wolfgang Brandstetter, într-un comunicat.

"Nu putem permite ca, în Austria, unii indivizi să sfideze legea și să terorizeze autoritățile", a subliniat la rândul său ministrul de interne, Wolfgang Sobotka.

În afară de proiectul unor acțiuni violente care îi sunt atribuite, organizația Staatenbund Oesterreich (Federația Statelor Austriei) este acuzată că a eliberat false documente administrative și că le interzice membrilor săi să își plătească impozitele.

Persoanele arestate joi vor fi deferite justiției pentru "apartenență la o organizație antistatală", "opunere de rezistență în fața autorităților statului", "constrângeri", "amenințări", "extorcare de fonduri" și "fraude", potrivit Parchetului.

În Germania vecină. doi "cetățeni ai Reichului" (Reichsbürger), o mișcare având legături cu Staatenbund, a deschis în octombrie focul asupra unor polițiști, omorându-l pe unul dintre aceștia.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe