Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 19 apr /Agerpres/ - Preşedintele american, Donald Trump, le-a urat marţi succes britanicilor într-o convorbire telefonică avută cu prim-ministra conservatoare, Theresa May, centrată pe organizarea de alegeri legislative anticipate în Marea Britanie la începutul lui iunie, transmite AFP.

"Preşedintele Donald Trump a primit un apel telefonic de la prim-ministra Theresa May privind proiectul său de a organiza alegeri speciale în luna iunie", a indicat Casa Albă.

"Preşedintele Trump a urat succes poporului britanic în procesul său electoral", adaugă scurtul comunicat.

Primind-o la sfârşitul lui ianuarie pe Theresa May la Casa Albă, preşedintele republican a elogiat "minunatul" Brexit cu care se mândreşte constant că l-ar fi prezis, chiar dacă remarcile sale înaintea scrutinului au fost mai degrabă evazive, notează AFP.

Trump urmează să efectueze o vizită în Regatul Unit până la finalul anului, dar nicio dată nu a fost încă anunţată.

Şefa executivului britanic, Theresa May, a anunţat marţi că a decis 'fără tragere de inimă' să convoace alegeri generale anticipate pentru data de 8 iunie şi a declarat că guvernul are planul potrivit pentru a negocia termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar că are nevoie de unitate politică la Londra, informează Reuters şi EFE.

Într-un anunţ-surpriză făcut în faţa reşedinţei sale oficiale din Downing Street, May şi-a comunicat decizia de a nu mai aştepta până în 2020, an în care trebuia să aibă loc următorul ciclu electoral. 'Tocmai am prezidat reuniunea cabinetului unde am căzut de acord că guvernul ar trebui să convoace alegeri generale pentru data de 8 iunie', a spus şefa executivului de la Londra.

'Este în interesul naţional', a insistat May, citată de Xinhua. În opinia ei, singura cale de a garanta stabilitatea pentru anii ce vor urma este organizarea de alegeri anticipate, potrivit Reuters.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a purtat marţi o discuţie telefonică 'bună' cu şefa guvernului britanic Theresa May, după ce aceasta a anunţat convocarea de alegeri parlamentare anticipate pentru 8 iunie, transmite Reuters.

Comentariul pe Twitter i-a aparţinut chiar fostului premier polonez, care va prezida summitul de pe 29 aprilie la care liderii celor 27 de state ale Uniunii Europene (minus Marea Britanie) urmează să adopte 'orientările de negociere' privind Brexit-ul, pe baza propunerilor deja prezentate de Tusk.

Într-un tweet separat, Donald Tusk a comparat noua evoluţie surprinzătoare din 'saga' Brexit-ului cu scenariul unui film regizat de Alfred Hitchcock, maestrul suspansului: 'Hitchcock a fost cel care a regizat Brexit-ul: la început un cutremur şi tensiunea creşte'.

Tusk s-a referit la un comentariu atribuit regizorului britanic potrivit căruia un film bun 'ar trebui să înceapă cu un cutremur şi să fie urmat de creşterea tensiunii'.

La scurt timp după anunţul de la Londra, un purtător de cuvânt al lui Tusk a declarat că decizia dnei May 'nu schimbă planurile' celorlalte 27 de state membre cu privire la negocierile pentru Brexit.

'Alegerile britanice nu ne schimbă planurile ca UE în 27', a declarat Preben Aaman, citat de AFP, întrebat fiind despre impactul scrutinului asupra calendarului negocierilor, despre care responsabili europeni consideră că ar putea să înceapă la sfârşitul lunii mai.

După summitul de la sfârşitul lui aprilie, urmează să fie adoptate de către cei 27, la 22 mai, 'directive' de negociere mai detaliate. 'Aceasta le va permite celor 27 să înceapă negocierile', a amintit purtătorul de cuvânt al lui Tusk.

Din partea europenilor, negocierile vor fi conduse de francezul Michel Barnier, desemnat de Comisia Europeană, şi de echipa sa, pe baza mandatului încredinţat de cei 27. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.