Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seul, 16 apr /Agerpres/ - Vicepreşedintele american Mike Pence a sosit duminică în Coreea de Sud, în cadrul unui turneu în ţări din Asia-Pacific, în încercarea de a-i linişti pe aliaţi în legătură cu Coreea de Nord, care, cu câteva ore mai înainte, a încercat, dar fără succes, să efectueze un test cu rachetă, relatează agenţia DPA.

Avionul vicepreşedintelui american a aterizat la Seul la scurt timp după ce Phenianul a încercat să lanseze o rachetă, neidentificată, din oraşul port Sinpo, care ''a explodat aproape imediat după lansare'', potrivit centrului american de comandă din Pacific.

Mike Pence a fost informat imediat despre testul cu rachetă eşuat, a anunţat CNN, citând oficiali ai administraţiei.

Sâmbătă, Coreea de Nord a marcat 105 ani de la naşterea liderului fondator şi ''etern preşedinte'' Kim Ir Sen cu o amplă paradă militară la Phenian, pe fondul temerilor că s-ar putea să efectueze în curând un alt test nuclear.

Opţiunile militare sunt ''deja evaluate'' în contextul creşterii ameninţării din partea Coreii de Nord, declara un înalt oficial american presei înainte de turneul lui Mike Pence în regiune, care include de asemenea Japonia, Indonezia şi Australia. AGERPRES/(AS - editor: Angela Sârbu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.