Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ankara, 16 apr /Agerpres/ - Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, prim-ministrul Binali Yildirim, o serie de miniştri, dar şi lideri ai opoziţiei au votat deja duminică la referendumul constituţional din Turcia, informează agenţia Anadolu.

Erdogan a votat împreună cu soţia sa Emine şi cu membri apropiaţi ai familiei, inclusiv nepoţi, la Istanbul. "Acest referendum din 16 aprilie nu este un proces de vot obişnuit. (...) Sper că poporul nostru va lua o decizie pentru a deschide calea către o dezvoltare rapidă... Trebuie să creştem mai rapid şi să mergem mai iute. (...) Cred în simţul democraţiei al poporului nostru şi că vor păşi către viitor cu ajutorul acestui simţ", a declarat Erdogan, care a adăugat că va aştepta rezultatul votului la Istanbul.

Premierul Binali Yildirim a votat în provincia Izmir (vest). "Indiferent de rezultat, va avea parte de un tratament regesc. Decizia poporului nostru este întotdeauna cea mai bună decizie", a declarat el ziariştilor după ce a votat.

În Antalya (sud), ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a subliniat importanţa referendumului. "Poporul nostru va decide astăzi viitorul Turciei. Cred că această zi este un punct de cotitură important pentru viitorul ţării", a declarat el după exprimarea votului.

Vicepremierul Numan Kurtulmus, care a votat la Istanbul, le-a cerut cetăţenilor turci să iasă la vot. "Sper ca toată lumea să voteze. O rată mare de participare înseamnă că oamenii îşi apără democraţia, voinţa populară şi viitorul", a declarat el.

Ministrul justiţiei, Bekir Bozdag, care a votat în provincia Yozgat (centru), a apreciat că: "Până acum, a vorbit toată lumea. Astăzi, este rândul poporului să vorbească".

Ministrul de interne Suleyman Soylu, care a votat în provincia Trabzon de la Marea Neagră, a declarat că referendumul se desfăşoară într-o atmosferă paşnică. "Sunt cele mai paşnice alegeri din ultimii ani din Turcia, potrivit informaţiilor recente pe care le-am primit în această dimineaţă", a spus el.

Ministrul apărării Fikri Isik le-a declarat reporterilor din provincia Kocaeli (nord-vest), unde a votat: "Cred că rata de participare la referendum va fi în jur de 90%".

Liderul celui mai mare partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Kemal Kiliçdaroglu, a subliniat la rândul său importanţa votului la referendum. "Astăzi votăm pentru destinul Turciei", le-a declarat el reporterilor la Ankara după ce a votat.

Tot în capitala Turciei a votat şi liderul Partidului Acţiunii Naţionaliste (MHP, de dreapta), Devlet Bahceli, care a descris referendumul drept "un punct de cotitură important în vieţile oamenilor". El a adăugat că politica Turciei va fi "remodelată" în eventualitatea unei victorii a celor care susţin reforma constituţională care îi atribuie preşedintelui Erdogan prerogative sporite.

Osman Baydemir, purtător de cuvânt al Partidului Democrat al Poporului (HDP, a treia formaţiune din Parlament şi reprezentant al stângii prokurde), şi-a exprimat speranţa că "democraţia, libertatea şi ţara noastră vor câştiga" ca urmare a referendumului.

Peste 55 de milioane de persoane sunt chemate duminică să voteze la cele 167.000 de secţii din întreaga ţară. Peste un milion dintre aceştia au vârsta de 18 ani şi votează pentru prima dată. Votul se desfăşoară între ora locală 7 a.m. (04:00GMT) şi 4 p.m. (13:00GMT) în provinciile de est ale Turciei (Adiyaman, Agri, Artvin, Bingol, Bitlis, Diyarbakir, Elazig, Erzincan, Erzurum, Gaziantep, Giresun, Gumushane, Hakkari, Kars, Malatya, Kahramanmaras, Mardin, Mus, Ordu, Rize, Siirt, Sivas, Trabzon, Tunceli, Sanliurfa, Van, Bayburt, Batman, Sirnak, Ardahan, Igdir şi Kilis). În restul ţării, urnele s-au deschis la ora locală 8 a.m. (05:00GMT) şi se vor închide la 5 p.m. (14:00GMT). AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.