COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kabul, 16 apr /Agerpres/ - H. R. McMaster, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, s-a întâlnit duminică la Kabul cu înalţi oficiali afgani, transmite Reuters.

Prima vizită în Afganistan a unui înalt oficial al noii echipe de la Casa Albă a fost un prilej pentru declaraţii în emisiunea "This Week" (Săptămâna aceasta) a televiziunii ABC, unde McMaster s-a referit şi la relaţiile cu Rusia.

În privinţa Afganistanului, unde Statele Unite au lansat joi super-bomba convenţională de 10 tone GBU-43, cunoscută ca "mama tuturor bombelor", McMaster a afirmat că Washingtonul are în continuare în vedere şi răspunsuri diplomatice şi economice, pe lângă cele militare împotriva talibanilor. SUA au acum un partener de mai mare încredere în Afganistan, dar în acelaşi timp şi-au redus intensitatea şi amploarea eforturilor, iar "inamicii noştri au simţit asta şi şi-au sporit eforturile", a arătat consilierul. "Este timpul să răspundem, alături de partenerii noştri afgani", a arătat el.

McMaster a mai declarat televiziunii ABC, preluate de Reuters, că este timpul pentru discuţii dure cu Rusia, în privinţa sprijinului acordat de Moscova regimului "oribil" de la Damasc, precum şi a acţiunilor "subversive" în Europa. În Siria, Statele Unite au ripostat deja cu tiruri de rachete asupra unei baze aeriene, după ce au acuzat aviaţia militară siriană de lansarea unor arme chimice asupra populaţiei civile.

Agenda consilierului prezidenţial american la Kabul a cuprins, potrivit DPA, întâlniri cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, cu consilierul pentru securitate naţională Hanif Atmar şi cu alţi oficiali. Ambasada SUA în Afganistan a comunicat că discuţiile au vizat "eforturile comune de a combat grupările teroriste", iar un mesaj pe Twitter al preşedinţiei afgane a adăugat pe lista de subiecte - după relaţiile bilaterale, securitate şi combaterea terorismului - şi reformele şi dezvoltarea. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.