UE și Elveția deblochează negocierile privind cooperarea

 •  Externe
1433 afişări

UE și Elveția au anunțat joi relansarea tuturor negocierilor în diferite domenii de cooperare, după blocajul provocat de proiectele elvețiene pentru a limita imigrația europeană, relatează AFP.

3dbd879f-122b-4c25-a090-583fddc7e414

"Toate elementele au fost deblocate astăzi", a declarat în fața presei președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o întâlnire cu președinta confederației, Doris Leuthard.

"Am convenit astăzi că discuțiile tehnice în toate domeniile vor fi reluate", a confirmat Doris Leuthard.

Această debloca vine după ce Elveția a adoptat în decembrie o versiune revizuită a proiectului ei legislativ de limitare a imigrației în masă.

Textul original prevedea un sistem de cote anuale pentru europenii care doresc să muncească în Elveția. Dar Comisia Europeană l-a considerat contrar acordului de liberă circulație între Elveția și UE.

Elveția a decis de asemenea în decembrie să ratifice un protocol de extindere la Croația a acordului ei de liberă circulație cu UE.

Blocarea până atunci a textului elvețian de limitare a imigrației a condus Bruxellesul să suspende participarea Elveției la Horizon 2020, un program de finanțare a cercetării.

Dar, în ciuda deblocării negocierilor asupra cooperării, Juncker și Leuthard au subliniat că rămân multe divergențe.

"Vom negocia în paralel asupra acordului instituțional și diverselor probleme pentru care nu s-a găsit încă o soluție", a promis Juncker.

"Acordul instituțional", pe care Juncker vrea să îl încheie "până la sfârșitul anului", stabilește un cadru pentru o sută de acorduri bilaterale între cele două entități.

El include chestiuni ca aplicarea în Elveția a jurisprudenței Curții de Justiție a UE (CJUE) sau aplicarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Juncker și Leuthard au convenit joi să facă un bilanț la toamnă, cu ocazia unei vizite a președintelui Comisiei în Elveția.

Elveția este al treilea partener economic al UE, după SUA și China și în fața Rusiei și Japoniei. Iar UE este primul partener comercial al Elveției.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Calciu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe