Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bangkok, 6 apr /Agerpres/ - Regele Thailandei a promulgat joi noua Constituţie a ţării, care întăreşte controlul armatei asupra afacerilor statului, dar deschide calea spre organizarea de alegeri, la trei ani după instalarea la putere a juntei, în urma puciului din 2014, informează AFP şi Reuters.

Militarii aflaţi la putere din 2014 consideră promulgarea noii legi fundamentale o etapă esenţială în vederea întoarcerii la democraţie şi organizării de alegeri. Potrivit armatei, constituţia - cea de-a 20-a din 1932 - va contribui la combaterea instabilităţii cronice a vieţii politice thailandeze şi debarasarea de parlamentarii corupţi. Adversarii juntei acuză însă că viitoarele alegeri, a căror dată încă nu a fost stabilită, nu vor duce la o democraţie reală, în condiţiile în care noua constituţie stipulează formarea Senatului prin numire şi un control strict asupra deputaţilor aleşi.

Regele Maha Vajiralongkorn, care i-a succedat anul trecut tatălui său Bhumibol Adulyadej, decedat după 70 de ani de domnie, a semnat Constituţia joi după-amiaza, în cadrul unei ceremonii televizate şi la care au asistat membri ai guvernului, parlamentari şi ambasadori străini. Ceremonia, care a durat o jumătate de oră şi a fost însoţită de 21 de salve de tun, a fost prima de acest gen după 49 de ani, iar analiştii politici afirmă că aceasta ar putea semnala începutul unei noi ere politice, doar patru din cele 19 constituţii precedente fiind promulgate în cadrul unei ceremonii regale.

Regele Maha Vajiralongkorn a provocat surprindere în ianuarie, cerând, într-o intervenţie neaşteptată din partea sa în sfera politică, modificarea unor pasaje ale proiectului noii Constituţii referitoare la monarhie. Autorităţile nu au făcut însă publice pasajele amendate, semn al opacităţii care continuă să înconjoare tot ce priveşte monarhia.

Potrivit unor experţi, prin modificarea Constituţiei junta speră să blocheze pe termen lung revenirea la putere a opoziţiei, reprezentată de foştii premieri Thaksin Shinawatra şi sora sa Yingluck, guvernul condus de aceasta din urmă fiind înlăturat de la putere de ultima lovitură de stat din 2014. Noile alegeri ar putea avea loc în a doua jumătate a lui 2018.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.