Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 29 mar /Agerpres/ - Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul sau iranian Hassan Rouhani au încercat să demonstreze marţi că sunt pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte soluţionarea crizei din Siria, unde cele două ţări susţin regimul preşedintelui Bashar al-Assad, chiar dacă la finalul întrevederii pe care au avut-o la Kremlin nu au mai susţinut o conferinţă de presă, limitându-se la o declaraţie comună, a relatat AFP.

Această primă vizită oficială a lui Rohani la Moscova de la alegerea sa în 2013 a dat posibilitatea celor doi lideri să se prezinte ca aliaţi, semnând mai multe acorduri comerciale în final, în timp ce unii oameni politici sirieni şi experţi atrag atenţia asupra unor rivalităţi între cele două state în Siria.

"Putem constata cu certitudine că relaţiile dintre Rusia şi Iran sunt într-adevăr amicale şi respectuoase", a afirmat Putin, la capătul a trei ore de discuţii la Kremlin. "Statele noastre aspiră să facă tot posibilul pentru a consolida legăturile diverse şi reciproc avantajoase şi au ca scop de a da un nou impuls parteneriatului strategic de cooperare bilaterală", a spus el.

Vladimir Putin şi Hassan Rohani, care s-au limitat după întâlnirea lor la o declaraţie comună, fără să mai susţină o conferinţă de presă, au insistat asupra determinării lor de a lupta împotriva terorismului, invocând în special Siria, unde Rusia şi Iranul sunt implicate militar împotriva grupărilor jihadiste, în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad.

Aviaţia rusă şi miliţiile iraniene au ajutat, în special, forţele regimului sirian să preia în decembrie controlul asupra oraşului Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria.

"Datorită eforturilor noastre comune, am reuşit să instalăm încetarea focului" în Siria în decembrie, a indicat Putin.

"Din fericire, guvernele noastre au lansat o cooperare eficientă pentru a surmonta criza de teroare şi a distruge terorişti în Siria", a declarat la rândul său Rohani.

"Dar războiul împotriva terorismului şi extremismului mai continuă, iar eforturile noastre de a le pune capăt cer şi mult mai multă determinare şi coordonare", a spus el.

Cei doi aliaţi ai Damascului, Rusia şi Iran, împreună cu Turcia - care sprijină rebelii - au intermediat negocierile între regimul sirian şi opoziţie în Kazahstan în ianuarie.

Potrivit unor politicieni sirieni şi experţi ruşi, rivalitatea între Moscova şi Teheran în Siria, unde conflictul a răpit peste 310.000 de vieţi din martie 2011, devine din ce în ce mai palpabilă.

Iranul şiit pretinde a fi intervenit de la începutul conflictului în martie 2011, însă Rusia - ce s-a implicat începând cu 30 septembrie 2015 - este cea care a reuşit să inverseze situaţia în detrimentul rebelilor.

Cele două ţări au divergenţe şi cu privire la rolul Turciei: Moscova consideră că victoria în Siria trece printr-un compromis cu Ankara, în timp ce Teheranul respinge o astfel de abordare.

Cu toate acestea, Teheranul este un "vecin bun şi un partener de încredere şi stabil al Rusiei", a insistat marţi Vladimir Putin, evidenţiind consensul între cele două părţi pentru aprofundarea cooperării în diferite domenii "înainte de toate în domeniul economic".

Cele două ţări au semnat cu această ocazie în jur de15 acorduri de cooperare şi memorandumuri de înţelegere, inclusiv electrificarea cailor ferate în Iran şi consolidarea cooperării în domeniul energetic.

"Suntem ambele producătoare de petrol şi gaze şi în loc de o concurenţă nesănătoasă putem avea relaţii foarte constructive", a lansat luni Rohani, cu puţin timp înainte de a pleca la Moscova, precizând, în special, că există "o serie de domenii pentru investiţii ruse în Iran în sectorul petrolului şi gazelor".

Rusia, care a construit centrala nucleară de la Bushehr, în sudul Iranului, urmează să construiască, de asemenea, nouă reactoare în această ţară următorii în ani.

În 2016, Moscova a furnizat Teheranului sisteme de apărare antiaeriană S-300, testate cu succes la începutul lunii martie de armata iraniană. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.