COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 27 mar/Agerpres/ - Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a felicitat-o telefonic luni pe Angela Merkel, pentru victoria partidului său la alegerile regionale din Saarland, transmite AFP.

"Preşedintele a vorbit cu cancelarul (german) Merkel şi cu premierul indian (Narendra Modi) pentru a le adresa felicitări cu ocazia succeselor obţinute de partidul lor la recentele alegeri", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

Discuţia telefonică a avut loc la zece zile după prima întâlnire între Donald Trump şi cancelarul german Angela Merkel, la Casa Albă, în cursul căreia a fost palpabilă o anumită tensiune.

Victoria partidului conservator condus de Angela Merkel, CDU, la alegerile care au avut loc duminică în Saarland a dat o serioasă lovitură ambiţiei social-democraţilor de a o învinge la parlamentarele care vor avea loc în septembrie în Germania.

În India, Bharatiya Janata Party (BJP) al premierului Narendra Modi a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute trei sferturi din mandate la alegerile din statul Uttar Pradesh, cel mai populat din India şi vorbitor aproape în totalitate al limbii hindi.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.