Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 26 mar /Agerpres/ - Poliţia rusă l-a reţinut duminică, la Moscova, pe opozantul Alexei Navalnâi, în contextul desfăşurării în mai multe oraşe din Rusia a unor manifestaţii anticorupţie în pofida faptului că în majoritatea cazurilor autorităţile locale nu au autorizat acestor proteste, transmite Reuters.

Manifestaţiile au început în mai multe oraşe din estul Rusiei, iar la Moscova protestatarii s-au reunit la ora locală 15:00 (11:00 GMT). În capitala rusă poliţia a desfăşurat importante efective de-a lungul traseului prevăzut al demonstranţilor.

Navalnâi a lansat un apel la organizarea acestor proteste după ce la jumătatea lunii martie a publicat un raport în care îl acuza pe premierul rus Dmitri Medvedev că deţine controlul asupra unui imperiu imobiliar, prin intermediul unui ONG.

Înregistrarea video publicată de opozantul rus pe YouTube, în care descrie tacticile la care ar fi recurs premierul rus, a fost vizionată de peste 11 milioane de ori, dar Medvedev nu a reacţionat până în prezent.

De formaţie jurist, Alexei Navalnâi denunţă de câţiva ani, pe blogul său, corupţia la nivel înalt din Rusia şi şi-a anunţat deja intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2018 din Rusia.

La Novossibirsk (Siberia), circa 2.000 persoane s-au adunat în centrul oraşului, purtând pancarte cu mesajul 'Nu corupţiei', conform site-ului local Sib.fm.

Circa 1.500 de persoane au mărşăluit în oraşele siberiene Krasnoiarsk şi Omsk, iar la Vladivostok, în Extremul Orient rus, în jur de 700 de persoane au manifestat, dintre care 10 au fost arestate, potrivit site-ului de ştiri Prima Media.

Alexei Navalnâi a anunţat pe site-ul său că manifestaţii anticorupţie erau prevăzute pentru duminică în 99 de oraşe, însă în 72 dintre acestea autorităţile s-au opus desfăşurării protestelor. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.