Papa Francisc și-a cerut iertare pentru rolul jucat de Biserica Catolică în genocidul din Rwanda

 •  Externe
538 afişări

Papa Francisc și-a cerut iertare luni pentru "păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor săi în timpul genocidului din Rwanda", precizând că violența a "desfigurat fața" Bisericii Romano-Catolice, relatează Reuters.

a97c5397-0d90-4f9a-81bc-412aac4cd75a

Într-o întâlnire cu președintele Rwandei, Paul Kagame, pontiful a declarat că speră ca scuzele sale să ajute la promovarea păcii în această țară africană, sfâșiată de genocid în 1994, și să contribuie la o "purificare a memoriei".

Afirmațiile Papei vin în contextul în care anul trecut Biserica Catolică din Rwanda și-a cerut în mod public scuze pentru rolul jucat de unii dintre membrii săi, care, a precizat aceasta, au alimentat ura etnică care a condus la uciderile în masă.

Unele masacre au avut loc în biserici unde oamenii veniți să își caute refugiu au fost uciși de miliții.

Vaticanul a precizat într-o declarație că papa a "implorat din nou iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele și eșecurile Bisericii și ale membrilor săi, printre care preoți, bărbați și femei cu convingeri religioase, care au cedat în fața urii și violenței, trădându-și propria misiune evanghelică".

Circa 800.000 de persoane din minoritatea etnică Tutsi, dar și persoane cu convingeri moderate din majoritatea Hutu au fost masacrate în timpul genocidului din 1994. Kagame, un membru al etniei Tutsi, a condus o forță rebelă care a oprit masacrele.

AGERPRES/(AS — autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres