COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 mar /Agerpres/ - Comisia Europeană a lansat joi un nou instrument care permite cetăţenilor să îi semnaleze mai uşor existenţa unor carteluri secrete şi a unor alte încălcări ale normelor antitrust, păstrându-şi, totodată, anonimatul, informează un comunicat al Comisiei Europene.

Astfel, cetăţenii pot să contribuie în mod anonim la lupta împotriva cartelurilor şi a altor practici anticoncurenţiale, printre care se numără înţelegerile asupra preţurilor sau a ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziţii publice, nepermiterea intrării pe piaţă a unor produse ori excluderea neloială a competitorilor.

Potrivit sursei citate, practicile anticoncurenţiale pot să provoace daune imense economiei Europei, să blocheze accesul consumatorilor la o gamă mai largă de bunuri şi servicii la preţuri rezonabile, să frâneze inovarea şi să ducă la încetarea activităţii societăţilor.

'Dacă sunt îngrijoraţi din cauza unor practici comerciale pe care le consideră incorecte, cetăţenii au posibilitatea de a contribui la îndreptarea situaţiei. Informaţiile din interior pot fi un instrument important care să ajute Comisia să identifice cartelurile şi alte practici anticoncurenţiale. Noul nostru instrument permite cetăţenilor să furnizeze informaţii, păstrându-şi totodată anonimatul. Datorită acestor informaţii, investigaţiile noastre se pot încheia cu succes într-un ritm rapid şi cu o eficacitate sporită, ceea ce este în beneficiul consumatorilor şi al economiei UE în ansamblul său', a declarat Margrethe Vestager, comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

Până în prezent, majoritatea cartelurilor au fost depistate prin intermediul programului de clemenţă al Comisiei, care permite întreprinderilor să raporteze propria implicare într-un cartel în schimbul unei reduceri a amenzii care le-a fost aplicată.

Prin intermediul noului instrument, cetăţenii care au informaţii despre existenţa sau funcţionarea unui cartel ori a altor tipuri de încălcări ale normelor antitrust pot să contribuie, la rândul lor, la încetarea acestor practici, precizează comunicatul Comisiei Europene.

Noul sistem sporeşte probabilitatea depistării şi a urmăririi penale a încălcărilor, astfel întreprinderile fiind descurajate şi mai mult de la formarea de carteluri sau de la rămânerea în acestea ori de la adoptarea altor tipuri de comportament anticoncurenţial ilegal. Prin urmare, acest sistem completează şi consolidează eficacitatea programului de clemenţă al Comisiei.

"Noul instrument protejează anonimatul persoanelor care denunţă nereguli prin intermediul unui sistem de mesagerie criptat, special conceput, ce permite comunicarea în ambele sensuri. Serviciul este gestionat de un prestator extern de servicii specializate, care are rolul de intermediar. Acesta furnizează doar conţinutul mesajelor primite, fără a transmite metadate care ar putea fi utilizate pentru identificarea persoanei ce oferă informaţiile", se mai arată în comunicat.

Persoanele care sunt dispuse să îşi dezvăluie identitatea pot contacta direct serviciul Comisiei din domeniul concurenţei, având la dispoziţie un număr de telefon şi o adresă de e-mail speciale. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.