Președintele ceh, Milos Zeman, candidează pentru al doilea mandat în 2018

 •  Externe
474 afişări

Președintele ceh, Milos Zeman, 72 de ani, un veteran al stângii, prorus și ostil imigrației, a anunțat joi că va candida la începutul lui 2018 pentru un al doilea mandat de cinci ani, relatează AFP.

39b7c6a4-94f3-41c1-9156-2ace7fc43dbc

"Vă anunț că am decis să îmi prezint din nou candidatura la funcția de președinte al Republici Cehe", a declarat Milos Zeman, în cursul unei adunări a simpatizanților și colaboratorilor la Castelul din Praga, sediul președinției, la o zi după împlinirea a patru ani de la instalarea în funcție, la 8 martie 2013.

Fragmentul din acest discurs a fost difuzat la postul național de televiziune CT24.

Declarându-se proeuropean în momentul alegerii sale, Milos Zeman afișează în prezent o netă orientare prorusă și prochineză și se arată sistematic ostil imigrației.

În opinia sa, primirea de migranților ar crea un "amestec de cultură favorabil atacurilor teroriste".

În conflict permanent cu premierul social-democrat Bohuslav Sobotka, președintele Zeman își manifestă ostentativ simpatia pentru principalul adversar al șefului guvernului, influentul ministru de finanțe Andrej Babis — din partea mișcării ANO (centru)—, favorit al legislativelor prevăzute în octombrie.

Acțiunile lui Milos Zeman sunt apreciate mai ales de locuitorii de la sate și din micile orașe și contestate, chiar detestate, de mediile intelectuale din Praga și alte mari orașe.

Criticii săi atrag atenția asupra stării de sănătate a acestui bărbat îndesat sprijinindu-se în baston din cauza unor dureri la picioare ce îi afectează abilitățile motorii și provocate de o neuropatie diabetică. De asemenea, el a admis că are probleme cu auzul.

Mare fumător, Milos Zeman nu își ascunde pasiunea pentru vin și alcooluri tari.

În pofida criticilor, cota de încredere a președintelui ceh a urcat la 54% în februarie 2017, cu mult în fața celei a guvernului (37%), a Camerei Deputaților (26%) și Senatului (30%), potrivit unui sondaj al institutului oficial CVVM.

"În acest moment, nu este alt candidat care să îl poată învinge", a comentat politologul Josef Mlejnek.

Printre personalitățile care și-au anunțat deja intenția de a candida la președinție se află mai ales Michal Horacek, un bogat om de afaceri și autor al unor melodii de succes.

Alți posibili concurenți la funcția supremă, printre care ministrul apărării, Martin Stropnicky, fostul președinte al Academiei de Științe Jiri Drahos, fostul diplomat Petr Kolar și preotul romano-catolic Tomas Halik sunt așteptați să își anunțe oficial candidatura în săptămânile următoare, potrivit presei cehe.

Milos Zeman s-a născut la 28 septembrie 1944 la Kolin, în apropiere de Praga. După căderea comunismului în 1989, acest economist a format împreună cu predecesorii săi la președinție, Vaclav Havel și Vaclav Klaus, un trio care a marcat puternic evoluția politică a țării.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe