Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Seul, 10 mar/Agerpres/ - Cea mai înaltă instanţă judiciară din Coreea de Sud a aprobat vineri destituirea preşedintei Park Geun-Hye, obligată să părăsească scena politică în urma unui răsunător scandal de corupţie, transmite AFP.

Acţiunile lui Park Geun-Hye au adus o gravă atingere spiritului (...) democraţiei şi statului de drept", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Lee Jung-Mi. "Preşedinta Park Geun-Hye (...) a fost concediată", a anunţat el.

Decizia unanimă a judecătorilor Curţii, care au validat astfel destituirea, la 9 decembrie, a lui Park Geun-Hye de către Adunarea naţională, constituie punctul culminant al acestui scandal politic cu numeroase răsturnări de situaţie.

În urma hotărârii, Park Geun-Hye trebuie să plece de la Casa Albastră, reşedinţa prezidenţială, iar în termen de 60 de zile vor fi organizate alegeri anticipate pentru funcţia supremă în stat.

Park Geun-Hye, primul şef de stat sud-coreean destituit în acest fel, îşi pierde imunitatea prezidenţială, ceea ce o va expune la eventuale puneri sub acuzare.

Scandalul s-a concentrat asupra unei vechi prietene şi confidente a preşedintei, Choi Soon-Sil, deferită justiţiei pentru că a cerut milioane de dolari marilor grupuri industriale.

Curtea Constituţională a fost de părere că Park Geun-Hye a încălcat legea deoarece i-a permis prietenei sale să intervină în treburile statului.

"Preşedintele trebuie să uzeze de puterea sa în conformitate cu Constituţia şi legile, iar detaliile activităţii sale trebuie să fie transparente, pentru ca poporul să îi poată evalua activitatea", a subliniat decizia instanţei.

"Dar Park Geun-Hye a ascuns complet intervenţiile lui Choi Soon-Sil în treburile statului, le-a dezminţit când au apărut bănuieli şi chiar i-a criticat pe cei care au emis aceste bănuieli", a mai menţionat decizia instanţei sud-coreene.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.