Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 22 feb /Agerpres/ - Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a sugerat că Moscova va desfăşura o politică independentă în străinătate, inclusiv în Libia, într-o reacţie la o declaraţie făcută anterior de omologul său britanic Michael Fallon, potrivit căruia Occidentul nu doreşte ca "ursul să-şi bage labele în Libia", au relatat mass-media ruse, între care agenţiile de presă TASS, RIA Novosti şi postul de televiziune al armatei ruse, Zvezda.

"Ei, dacă ar fi să continuăm pe tema 'zoologică'... Ce au ei (britanicii) pe stemă? Leul, se pare. Există o veche zicală: orice leu e pisică, dar nu orice pisică e leu. Fiecare să-şi vadă de propriile afaceri. Şi noi nu credem că în grădina zoologică din Occident a crescut fiara care să-i spună ursului ce să facă", a declarat Şoigu, răspunzând la întrebări puse de studenţi MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse) în deschiderea unui forum pe probleme de cooperare militară.

Anterior, ministrul apărării britanic, Michael Fallon, a declarat că Occidentul nu este mulţumit de contactele Rusiei cu Libia, estimând că în acest fel Moscova "verifică fermitatea Occidentului, verifică Alianţa". El se referea la contactele mareşalului Khalifa Haftar, comandantul Armatei Naţionale Libiene (LNA), cu Moscova.

"Noi nu dorim ca ursul (rus) să-şi bage labele acolo", ar fi spus Fallon, într-o declaraţie ce îi este atribuită de Daily Mail, dar şi de alte ziare britanice, citând un fragment din discursul său la Conferinţa de securitate de la Munchen.

În acest context, RIA Novosti aminteşte că trupele sub comanda mareşalului Khalifa Haftar luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în zona oraşului Benghazi. În iunie şi noiembrie trecut, Haftar a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu responsabili ai Ministerelor de Externe şi Apărării, precum şi cu secretarul Consiliului Securităţii Rusiei. În ianuarie, el a vizitat portavionul "Amiral Kuzneţov" şi a participat la o videoconferinţă cu Serghei Şoigu, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu.

LNA nu se subordonează guvernului de uniune naţională de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională, şi susţine parlamentul cu sediul la Tobruk, în estul ţării. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.