Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 22 feb /Agerpres/ - Politica de 'deradicalizare' a jihadiştilor în Franţa este 'un eşec', acest 'fiasco total' impunând regândirea întregii politici, potrivit unui raport intermediar redactat de o misiune de informare a Senatului, dat publicităţii miercuri, transmite AFP.

Misiunea de informare privind 'dez-îndoctrinarea şi reinserţia jihadiştilor în Europa' a fost creată în contextul valului de atentate jihadiste fără precedent care a lovit Franţa în 2015 şi 2016, şi care s-a soldat cu 238 de victime.

'Este un fiasco total, totul trebuie regândit, totul trebuie reconstruit', a comentat preşedintele comisiei juridice din Senat, Philippe Bas, într-o conferinţă de presă.

El s-a referit la unicul centru de deradicalizare funcţional în Franţa, deschis doar pentru voluntari, la Pontourny (centru), care a provocat nemulţumirea locuitorilor din zonă şi care în prezent este gol.

Potrivit însă Ministerului de Interne, deradicalizarea este un fenomen real: la sfârşitul lui 2016, au fost înregistrate aproape 12.000 de semnalări prin intermediul unui număr de telefon gratuit şi al serviciilor de securitate. De asemenea, 2.200 de persoane sunt monitorizate de o asociaţie neguvernamentală. În închisori, guvernul a decis să înfiinţeze 'secţii pentru deţinuţii violenţi', pe lângă şase 'secţii de evaluare a radicalizării'.

În aceeaşi conferinţă de presă, senatoarea ecologistă Esther Benbassa, co-raportor al misiunii, a criticat politica de repartizare în celule a deţinuţilor radicalizaţi şi 'graba' cu care programele de deradicalizare au fost concepute.

Ea a denunţat mai ales un 'business al deradicalizării', explicând că, 'în pofida bunăvoinţei lor, mai multe asociaţii, în căutare de finanţări publice în perioadă de criză de fonduri, s-au îndreptat, fără a avea mare experienţă, spre sectorul deradicalizării'. Senatoarea a cerut autorităţilor să 'schimbe concepţia' în acest domeniu, punând accentul pe socializare, reinserţie şi urmărirea fiecărui caz în parte.

Raportul definitiv al misiunii de informare a Senatului urmează să fie făcut public în luna iulie.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.