Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Baku, 21 feb /Agerpres/ - Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi-a numit soţia, Mehriban Alieva, prim-vicepreşedinte al republicii, anunţă serviciul de presă al şefului statului azer, citat de agenţia de presă RIA Novosti în pagina sa electronică.

Potrivit Constituţiei azere, prim-vicepreşedintele republicii preia atribuţiile preşedintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.

În septembrie trecut, în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituţiei, care a fost contestat de opoziţie şi diferite organizaţii pentru apărarea drepturilor omului. Printre modificările votate figurează extinderea mandatului preşedintelui de la cinci la şapte ani, instituirea funcţiei de prim-vicepreşedinte al republicii şi scăderea la 35 de ani a vârstei de la care o persoană poate candida la funcţia de preşedinte al ţării.

Funcţia de prim-vicepreşedinte, ale cărei prerogative le depăşesc pe cele ale premierului, a fost vacantă până la numirea soţiei lui Aliev.

Ilham Aliev (56 de ani), conduce cu o mână de fier Azerbaidjanul de la decesul tatălui său, Gheidar Aliev, în 2003. Acesta din urmă s-a aflat la putere timp de zece ani, începând cu 1993. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.