Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 16 feb /Agerpres/- Statele Unite sunt dispuse să coopereze cu Rusia dacă această cooperare 'serveşte' intereselor americane, a declarat joi secretarul american de stat, Rex Tillerson, după prima sa întrevedere cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pe care acesta din urmă a caracterizat-o drept 'pragmatică', transmit agenţiile AFP şi Reuters.

'Statele Unite vor avea în vedere să coopereze cu Rusia atunci când vom găsi domeniile de cooperare practică ce vor servi interesele poporului american', a indicat Tillerson în faţa presei după întâlnirea care avut loc în marja reuniunii G20 ce se desfăşoară la Bonn (Germania). 'Atunci când nu vom fi de acord, Statele Unite îşi vor apăra interesele şi valorile lor, precum şi pe cele ale aliaţilor', a completat şeful diplomaţiei americane.

Aflat în prima sa deplasare externă după ce a fost numit secretar de stat, Rex Tillerson a cerut de asemenea Moscovei 'să respecte acordurile de la Minsk şi să contribuie la dezescaladarea violenţelor în Ucraina'.

El a mai spus că a avut o discuţie productivă cu Lavrov şi au abordat o serie de chestiuni, dar nu a oferit detalii şi nici nu a răspuns la întrebări.

Ministrul rus de externe a apreciat la rândul său că Rusia şi SUA trebuie să se pună de acord atunci când interesele lor coincid. El a calificat întrevederea avută cu Tillerson drept 'pragmatică' şi a comparat-o cu o discuţie 'de afaceri'.

Cât despre sancţiunile impuse ţării sale, Lavrov a spus că această problemă nu a fost abordată acum, printre temele evocate el menţionând conflictele din Ucraina, Siria şi Afganistan.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi)





Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.