Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vilnius, 14 feb /Agerpres/ - Parlamentul lituanian a adoptat, marţi, interdicţia totală a pedepsei corporale asupra copiilor. Un amendament de lege în acest sens a fost adoptat fără niciun vot împotrivă de 116 membri ai Camerei inferioare, care are 141 în total, informează France Presse.

Acest vot a avut loc la o lună după ce un băiat în vârstă de patru ani a fost bătut până la moarte de către mama sa şi partenerul ei, eveniment care a şocat populaţia din această mică ţară baltică. Testele au arătat că cei doi adulţi consumaseră metamfetamină înainte de a-l agresa pe copil.

Deputata Dovile Sakaliene a declarat pentru AFP că moartea acestui băieţel i-a făcut pe lituanieni să înţeleagă că "violenţa poate provoca foarte rapid răni foarte grave şi de aceea este important să se evite prima bătaie".

Activişti pentru drepturile copilului au depus în parlament o petiţie semnată de peste 30.000 de oameni, printre care multe celebrităţi, cerând votarea noii legi.

Organizaţia internaţională pentru drepturile omului Human Rights Watch a salutat noua legislaţie, care face din Lituania cea de-a 52-a ţară care scoate în afara legii pedeapsa corporală asupra copiilor. "Lituania se alătură cercului de ţări, din ce în ce mai multe, care cred că această practică este o încălcare a drepturilor copilului şi a integrităţii lor fizice", a declarat unul dintre liderii săi, Bede Sheppard.

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, originar din Letonia vecină, a salutat la rândul său acest vot într-un mesaj pe Twitter.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.