COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 17 Intre 17:41 si 18:20 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, vijelie. in Județul Bistriţa-Năsăud;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 8 feb /Agerpres/ - Divorţul între Marea Britanie şi Uniunea Europeană intră miercuri într-o etapă crucială odată cu votul deputaţilor britanici care ar trebui să permită şefei guvernului Theresa May să activeze procesul Brexit luna viitoare, comentează France Presse.

După trei zile de dezbateri asupra a aproximativ 140 de pagini de amendamente, 650 aleşi ar trebui sa adopte, într-o primă lectură, un proiect de lege care să confere premierului Theresa May competenţele de a lansa procedura de divorţ de Europa, la şapte luni şi jumătate după referendumul la care majoritatea britanicilor a votat pentru separarea de UE.

Proiectul de lege, înaintat Parlamentului, după ce guvernul a fost constrâns de către Curtea Supremă de Justiţie în luna ianuarie să ceară votul forului legislativ pentru declanşarea procedurii de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, va fi apoi examinat de Camera Lorzilor. În caz de amendament, documentul se va întoarce la deputaţi.

Adoptarea definitivă a textului nu va interveni decât peste câteva săptămâni, dar Theresa May a reiterat că ea va declanşa înainte de 31 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri de ieşire din UE.

Pentru a reprima orice revoltă în rândurile majorităţii conservatoare, primul ministru a promis marţi că Parlamentul se va pronunţa privind condiţiile Brexit înainte de rezultatul final al negocierilor între Londra şi Bruxelles.

Dar guvernul a avertizat totodată că o respingere a termenilor Brexit de către deputaţi nu va împiedica în niciun caz ieşirea Marii Britanii din UE.

Marţi seara, deputaţii au respins cu 326 de voturi contra 293 un amendament al opoziţiei laburiste care doreşte ca Parlamentul să acorde un veritabil drept de veto asupra viitorului acord între Londra şi Bruxelles.

"Va fi un vot important. Acesta va lăsa alegerea între ieşirea din UE cu sau fără un acord negociat" cu Bruxellesul, a declarat marţi seara secretarul de stat pentru Brexit, David Jones, în faţa Camerei Comunelor.

Luni, în aceeaşi preocupare pentru a evita orice rebeliune în rândul aleşilor conservatori, Theresa May a avertizat deputaţii tentaţi să voteze în favoarea anumitor amendamente privind reducerea marjei de manevră a guvernului. "Mesajul este clar şi se adresează tuturor: nu a venit timpul de a bloca voinţa poporului britanic", a spus ea în faţa Camerei Comunelor, în timp ce unii dintre aleşii majorităţii sunt îngrijoraţi faţă de perspectiva ca Regatul Unit să părăsească piaţa unică europeană.

Cu toate acestea, în cazul în care mai mult de două treimi din deputaţi s-au opus Brexit în timpul campaniei pentru referendumul din 23 iunie, majoritatea dintre ei cred acum dificil de a se opune voinţei alegătorilor, care au votat în proporţie de de 52% pentru ieşirea din UE. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.