COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 3 feb /Agerpres/ - Ted Malloch, posibil viitor ambasador al SUA în UE, prezice în presa germană destrămarea Uniunii Europene (UE), afirmând că ieşirea Marii Britanii nu este decât o primă etapă, informează vineri AFP.

'Dacă vă uitaţi în Europa, puteţi practic să puneţi deja câte două litere la alegere în faţa cuvântului 'exit'', a estimat Malloch în săptămânalul Der Spiegel, potrivit unui fragment difuzat vineri din interviul său ce va fi publicat sâmbătă.

El a făcut astfel referire la cuvântul folosit în general pentru a desemna ieşirea Marii Britanii, 'Brexit', care poate fi transformat în 'Grexit' (ieşirea Greciei) sau, de exemplu, 'Frexit' (ieşirea Franţei).

Malloch, care a mai ocupat în trecut posturi diplomatice pentru SUA, este posibil să devină ambasadorul SUA pe lângă UE.

De asemenea, el a reafirmat în acest interviu că euro este, în opinia sa, 'o experienţă greşită' şi că dacă ar lucra într-o bancă de investiţii 'ar miza împotriva euro'.

Însă liderii socialiştilor, liberalilor şi grupului PPE (dreapta) din Parlamentul European au îndemnat joi Uniunea Europeană să nu-l accepte pe Ted Malloch ca viitor ambasador la Bruxelles.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.